Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, contractul de finanţare pentru proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara”, primul proiect primit de primărie pentru semnare pe POR, este în valoare de aproape 3.800.000 de lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii serviciilor medicale pentru tratarea bolilor infecţioase (boli cronice pulmonare şi hepatice, cazuri de HIV şi tuberculoză, infecţii severe etc.) în Timişoara, în judeţul Timiş şi în Regiunea de Vest, prin reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu echipamente şi aparatură medicală la standarde europene a ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş”, a afirmat primarul Gheorghe Ciuhandu. Vor fi 18 cabinete medicale modernizate, săli de aşteptare şi alte încăperi conexe.
„În spaţiile modernizate vor fi acordate noi servicii medicale de specialitate în regim ambulatoriu: ecografie, fibroscan, elastografie hepatică, recoltări probe biologice (inclusiv bronhoscopice), terapie cu aerosoli, consiliere psihologică pentru dezvăluire de diagnostic şi complianţă la tratament pentru asigurarea unui nivel decent de confort al infrastructurii de sănătate la care să aibă acces populaţia deservită. În acest fel ambulatoriul Spitalului Clinc de Boli Infecţioase şi Penumoftziologie „Dr. Victor Babeş” va beneficia de noi servicii medicale şi extinderea celor existente în ambulatoriu”, a explicat Ciuhandu.
După semnarea contractului de finanţare, acum urmează să demareze procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!