Reprezentanții spitalului au spus, inițial, că vor închide de luni, 3 aprilie, unitatea sanitară, din cauza datoriilor acumulate și din pricina contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, care nu acoperă prin fondurile alocate cazurile tratate în unitatea sanitară. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a intervenit în problemă și a spus că lipsa fondurilor se va rezolva, prin urmare reprezentanții spitalului au decis ca unitatea sanitară să rămână deschisă și să interneze în continuare pacienți.
Reprezentanții spitalului au refuzat semnarea unui nou contract cu CJAS Timiș, de la 3 aprilie, iar joi, la București, s-a întâlnit comisia care a dat soluția creșterii alocării banilor pentru spital, pentru ca acesta să poată funcționa în continuare.
Comisia de mediere la nivel național s-a întrunit la București. Din aceasta fac parte reprezentantul spitalului, al casei județene, al autorității locale și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Conform surselor noastre, în urma discuțiilor de la București s-a decis creșterea fondurilor alocate către Spitalul „Victor Babeș” cu puțin peste 300.000 de lei pe lună. Acum, valoarea de contract negociată este cea corectă în ceea ce privește cazurile tratate și se va ajunge la peste 1.200.000 de lei pe lună pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, pentru cazurile acute. Acești bani îi va primi spitalul de acum înainte, odată cu semnarea noului contract cu CNAS. Comisia de mediere nu a negociat și în privința datoriilor acumulate de spital, dar acestea vor fi și ele subiectul unei discuții ulterioare.
Inițial, CNAS a propus din aprilie, spitalului, timp de șapte luni, peste 900.000 lei pe lună pentru cazurile acute internate. Suma însă nu acoperea cazurile internate la spital. Acum, în urma negocierii de la București, suma a crescut la peste 1.200.000 de lei pe lună.
Suma nedecontată de CNAS este de 4.852.275 lei (2.686 cazuri) pentru perioada 2013-2016, însemnând contravaloarea serviciilor medicale DRG efectuate (servicii medicale în spitalizare continuă, cazuri acute), validate, dar nedecontate. La această sumă se adaugă şi 625.736 lei (273 cazuri) pentru perioada 01.01.2017-28.02.2017, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale DRG efectuate, validate şi nedecontate.
Pe perioada 01-28 martie 2017 sunt deja externate în regim DRG peste numărul contractat 132 cazuri în valoare de 302.554 lei. În total, în perioada 01.01.2013-28.03.2017 suma nedecontată este de 5.780.565 lei (3.091 cazuri), contravaloarea cazurilor efectuate, validate şi nedecontate. La aceasta se mai adaugă şi cazurile efectuate, dar nevalidate de CJASTM şi nedecontate. Din cauza subfinanţării spitalul are la 31 decembrie 2016 înregistrate plăți restante de 2.994.971 lei, din care 2.011.936 lei arierate (datorii mai vechi de 90 de zile). La 29.03.2017 se înregistrează plăți restante de 3.591.134 lei, din care arierate 2.482.825 lei.
Și Primăria Timișoara a alocat o sumă de 1,2 milioane de lei din buget pentru plata utilităților spitalului.
Articole pe aceeași temă:
Primarul Timisoarei si managerul de la Babes – memoriu catre CJAS pentru salvarea spitalului
Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara isi inchide portile. Nu mai sunt bani, numai datorii
Citiți principiile noastre de moderare aici!