Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat că amendamentul formulat de parlamentarii USL a fost acceptat, acest lucru însemnând că Ministerul Sănătății va avea prevăzute în bugetul pe anul 2013 5 milioane de lei pentru construcția Corpului B al Spitalului de Copii din Timișoara.
„A fost un amendament, singurul acceptat din câte ştiu eu, depus de USL, prin care s-au alocat 5 milioane de lei pentru Spitalul de Copii. Asta nu exclude sumele aflate la dispoziţia Ministerului Dezvoltării pentru acest proiect. (…) Mai sunt şi fonduri de la bugetul local şi judeţean prevăzute pentru această investiţie. Eu zic că lucrurile au demarat cât se poate de bine. Aceşti bani sunt mai mult decât suficienţi pentru demararea proiectului, având în vedere că vorbim despre un proiect multi-anual”, a declarat Grindeanu.
Astfel, susţine parlamentarul PSD, imediat după terminarea proiectului şi studiului de fezabilitate se va organiza licitaţie pentru desemnarea constructorului, ceea ce ar însemna că în vară ar putea demara şi construcţia propriu-zisă.
Proiectele majore ale Timisoarei nu se regasesc in bugetul de stat pe 2013
Citiți principiile noastre de moderare aici!