Consiliul Județean Timiș a trimis la Ministerul Fondurilor Europene o listă de 15 proiecte de interes județean, pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, printre care și Institutul Regional de Oncologie Timișoara.
„S-a făcut un pas important pentru ridicarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara: au fost semnate actele pentru elaborarea studiului de fezabilitate și actualizarea expertizei tehnice. Momentul este unul semnificativ deoarece Consiliul Județean Timiș a inclus acest obiectiv de investiție pe lista proiectelor transmise pentru finanțare prin Planul Național de Relansare și Reziliență, iar ca să aibă șanse reale la banii europeni Institutul trebuie să fie susținut de o documentație solidă, să fie un proiect matur”, a transmis liderul CJ Timiș, Alin Nica.
Clădirea aparține Ministerului Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică, care a pornit încă din ianuarie 2020 o licitație pentru „Servicii de actualizare expertiză tehnică (inclusiv studiu topografic și studiu geotehnic), a serviciilor de actualizare a temei de proiectare și de actualizare/elaborare a studiului de fezabilitate ptr. obiectivul de investiții Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Calea Torontalului nr.5”.
Licitația a ținut mai bine de 1 an
Au fost depuse trei oferte – Rheinbrucke, PGA Markers și asocierea Popp & Asociații cu Hospital Project & Consulting cu Square Bau –, dar abia anul acesta s-a încheiat licitația, pentru că o firmă a depus contestație și a mers și în instanță. Atribuirea s-a făcut în urmă cu câteva săptămâni, către asocierea al cărei lider este Popp & Asociații. Societatea cu sediul în București va lucra cu încă cinci firme: Hospital Project & Consulting și Square Bau (ofertanți) și ABC Development Aviation, AC Rad Medical Consult & Service și Capabil (subcontractanți câte 1%).
Direcția de Sănătate Publică Timiș a semnat în 29 aprilie contractul, iar ordinul de începere a lucrărilor s-a dat joi, 6 mai. Se vor face un studiu geotehnic, un studiu topografic, o expertiză tehnică, actualizarea temei de proiectare, actualizarea/elaborarea studiului de fezabilitate. Ruina de pe Torontalului avea studii de prefezabilitate și de fezabilitate de prin 2012, dar erau întocmite în baza HG 28/2008, așa că e nevoie de actualizări conform HG 907/2016. Autoritățile mai anunțau și în 2016 o licitație de proiectare, care a fost anulată doi ani mai târziu.
Documentația actualizată trebuie să ajungă în 90 de zile la DSP Timiș, iar valoarea contractului este de 1,18 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 240.000 de euro.
Construcția spitalului de la ieșirea din Timișoara, de pe Calea Torontalului, a început în 1994. Clădirea ar fi trebuit să adăpostească un nou spital municipal, însă nu a fost finalizată niciodată. Se intenționează ridicarea unui Institut Regional de Oncologie, care ar trebui să fie amplasat pe o suprafață de 5,5 hectare și să aibă, conform vechilor documentații, 476 de paturi de spitalizare. De 27 de ani tot așteaptă să își primească pacienții.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XVedeți că poate se supără Nica, deoarece l ați făcut vice.
Numai SF-uri au în cap.
Voi sunteți conștienți ca această clădire este o ruină și a fost pusa în pericol rezistența acestei cladiri, sa răspundă penal cei care au cheltuit acești bani aiurea.Categoric trebuie daramata cladirea și refăcută. Dacă se va continua cu această structură sunteți vinovați de ce se va întâmpla in viitor când la cel mai mic cutremur va fi la pământ.
-
John… esti expert tehnic? ai aruncat o privire, in treacat, cand mergeai sa iti iei mici din mehala si constatat, fara dubii, ca la primul claxon de bicicleta, o sa pice. Este foarte tare, mai apelam la tine!
Bravo d-nul NIca .
Azi-i maine ,se duce de ripa cu tot Programul de Rezilienta invocat ! O initiativa civica pentru o adunare de fonduri din mila publica subcriptii si donatii alaturi de o lista cu 100 000 de semnaturi care sa fie transmisa Parlamentului European! Un exemplu de’ colaborare’ daruire si pricepere politicianista timp de 26 de ani.! Alt studiu topo,alt studiu geotehnic alte prefezabilitati si fezabilitati ,alte si alte matrapazlicuri ,parca nu au fost destule…!
Ai vreo pricepere in domeniu,sau iti ventilezi gura pi degeaba?
Mai, cladirea aceea e o ruina. Structura de rezistenta o poti considera compromisa deoarece de 27 ani a stat ne-izolata fiind supusa direct climei.
Trebuie daramata si facuta alta in loc, altfel vom avea probleme. Cei ce au lasat acest viitor spital in situatia actuala trebuie trasi la raspundere.
-
Ce izolare mai mare vrei ? Exista,xpirtzi pentru studii de fezabilitati.
-
Ce izolare mai vrei ? Exista,xpirtzi pentru studii de fezabilitati. N-ai habar de R.M ! Podul de piatra,s-a darimat…
-
Acolo trebuia să fie un spital municipal decent, spital care până în ziua de azi funcționează într-o clădire total improprie, fostă cazarmă.
nu s-a facut nimic 20 de ani, sigur rezolva FRITZZZ