„Nu am trecut ca gâsca prin apă prin locurile unde am fost în străinătate. Ideea de a face un contract de prestări servicii medicale între Clinica ATI din Spitalul Judeţeaan şi mai multe instituţii medicale din Timişoara şi chiar din judeţ şi din vestul ţării, rezolvă, de fapt, mai multe aspecte ale problemelor de azi ale sistemului sanitar. Pe de o parte, medicii noştri de la terapie intensivă sunt motivaţi financiar, pentru că ei câştigă mai bine prin contract decât dacă ar fi fost angajaţi cu salariu. Pe de altă parte, spitalul unde ei asigură permanenţele e motivat pentru că are aceşti medici, complexitatea cazurilor creşte şi, automat, creşte şi nivelul de plată de la Casa de Asigurări de Sănătate. Din punct de vedere economic e avantajos şi pentru că, fiind vorba de un contract de colaborare, banii aceştia nu intră în categoria salariilor şi riscul ca fondul de salarii să depăşească limita de 70 la sută impusă de Ministerul Sănătăţii se diminuează în loc să crească. Nu în ultimul rând, numărul de personal înalt calificat creşte, iar bolnavii beneficiază de servicii de calitate de vârf. E o soluţie ideală şi, de altfel, nu originală”, explică prof. dr. Dorel Săndesc. Pornind de la exemplul Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, care nu putea să angajeze personal medical pentru compartimentul de terapie instensivă, ceea ce-l făcea nefuncţional, profesorul timişorean a reuşit să extindă modelul la nivelul întregului judeţ şi chiar în judeţele vecine, iar azi, mai mulţi manageri de spital din ţară îi solicită sfatul.
„Avem colaborări de mai mult timp şi trimitem medici de terapie intensivă pentru a asigura permanenţa în spitalele din Lugoj şi Jimbolia, în Spitalul din Caraş-Severin şi fenomenul se dezvoltă la nivelul întregii ţări, de unde am mai fost sunat pe această temă”, confirmă prof. dr. Dorel Săndesc. Acesta crede cu tărie în faptul că, din punct de vedere financiar, această soluţie a reuşit să ţină pe loc mai mulţi medici tineri aflaţi la un moment dat pe picior de a pleca în străinătate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!