Bugetul prevăzut pentru Spitalul Municipal din Timişoara este de 4,6 milioane de euro şi include mai multe aparate. Cel de radioterapie costă aproximativ 1 milion de euro. Aparatul de radioterapie, acceleratorul liniar, ar urma să ajungă în capitala Banatului cel târziu în anul 2017, ca de altfel şi celelalte aparate aflate pe listă. La Spitalul Municipal din Timişoara există un astfel de aparat, accelerator liniar, care a fost achiziţionat prin anii 2006 – 2007 şi are un ciclu de viaţă până în… 2017. În lista ministerului pentru spitalul din Timişoara sunt incluse două acceleratoare liniare. În Timiş sunt peste 15.000 de persoane cu cancer în evidenţă.
“Este un program prin Banca Mondială cu privire la dotarea cu aparatură de radioterapie de ultimă generaţie. Noi am fost incluşi pe acest program cu o finanţare pe mai multe aparate de aproximativ 4,6 milioane euro şi vizează echipamentele de radioterapie, accelerator liniar şi altele. Undeva în 2016, începutul lui 2017 ar trebui să se materializeze pentru că trebuie să asigurăm spaţiu, fie prin remodelarea spaţiului vechi, fie trebuie să construim un buncăr nou”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.
Este vorba de două acceleratoare liniare, un simulator CT şi un aparat de dozimetrie, care sunt destinate Spitalului Municipal Timişoara, în valoare totală de 4,6 milioane euro.
Cei de la Spitalul Municipal Timişoara vor începe procedurile de evaluare a spaţiilor pentru a vedea dacă se va lua decizia remodelării unui spaţiu mai vechi sau se va decide construcţia unui spaţiu nou. Toate aparatele ar urma să ajungă în 2017 la Timişoara şi sunt destinate pentru tratamentul pacienţilor cu neoplazie – cancer.
Citiți principiile noastre de moderare aici!