Schimbarea tabloului electric principal al spitalului „Dr. Victor Babeș” a durat 15 ore, timp în care a fost amplasat un generator de mare putere de la ISU Banat pentru alimentarea unității sanitare pe durata lucrărilor. După acest pas, conducerea spitalului spune că este nevoie ca tot circuitul electric al spitalului să fie modernizat, pentru a evita un incident din cauza suprasolicitării.
„Înlocuirea tabloului electric principal era esențială. Riscam în orice moment să se producă un scurt circuit și instalația să ia foc. A fost o operațiune complicată, care a necesitat multă atenție și expertiză. Înlocuirea acestui tablou a fost una dintre soluțiile propuse de specialiștii de la Universitatea Politehnica Timișoara, care au realizat, în urmă cu câteva săptămâni, un bilanț energetic, o evaluare a sistemului electric, și au apreciat că este necesară schimbarea acestuia. Nu este însă totul. Va trebui, în cele din urmă, modernizat întreg circuitul electric din spital, care nu doar că este foarte vechi, dar în aceste zile este și suprasolicitat. Practic, în fiecare salon avem pacienți care au nevoie de oxigen suplimentar, iar aparatele de high-flow și de ventilație non-invazivă duc la o suprasarcină asupra sistemului electric”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului „Dr. Victor Babeș” Timișoara.
Noul tablou electric a costat 12.000 de euro, bani obținuți cu ajutorul fundației Spitalului Victor Babeș.
Vă reamintim, managerul spitalului de la Pădurea Verde a cerut la fața locului și o autospecială de mici dimensiuni, pentru a preveni un incident cauzat de suprasolicitarea rețelei electrice. Dorința lui nu s-a materializat, pompierii trimițând acolo o astfel de mașină doar pentru o zi.
Pe aceeași temă:
Seria bâlbelor cu mașina de pompieri trimisă de ISU Timiș la Spitalul „Victor Babeș”
Trimite articolul
XTrebuie alt spital. Este mult mai sanatos si mai ales ieftin. Poti baga milioane de euro in vechitura aia si tot o porcarie rezulta. Tot improvizatie, carpeala sau cum vreti sa-i ziceti iasa. Daca s-a putut baga 1/2 milion de euro intr-un toc de usa de onix la ctitoria lui Daniel, puteti baga niste bani intr-un spital modern.
Si totusi nu inteleg cata iresponsabilitate din partea autoritatilor centrale.
Cand managerul spitalului din linia I solicita cu surle si trambite anumite lucruri, cand exista mai multe precedente negative de o gravitate incomensurabila, autoritatile centrale dorm, si pana la urma solutia vine tot din plan local, din partea unei fundatii.
PNL-PSD-USL-UDMR-AUR- si altii, o singura mizerie
Tocmai facurati o treaba Romaneasca ce daca schimarati tabloul electric iara cablajul in pereti ramane cel de 60 de ani sau mai vechi
-
Daca schimbarea a ceva potential periculos este “treaba romaneasca” cum se cheama situatia de la spitalele unde nu s-au facut schimbari, si au murit oamenii in incendii. Treaba… mare, probabil.
bravo….astia suntem….atat ne duce…cerebelu
400kW…boring;
pretul e bun, oricum, dar nu rezolva decat foarte partial problema…incendiul incepe de pe holuri, tablouri secundare si saloane
v-ati grabit.. mai mergea până la 100 cel putin
-
Ăsta nou nu tine cît mai ținea ăla vechi! Problema e cu firele și prizele vechi și grămezi de aparate băgate în prelungitoare de la aceași priză….