„Timişoara este, din câte ştiu, singura locaţie din Europa de Est care găzduieşte un astfel de curs avansat de chirurgie a genunchiului şi artroscopie. Vom aduce aici, în aceste zile, toate tehnicile actuale în domeniu, tehnici ultramoderne de tratament al genunchiului. Vor avea loc 2-3 intervenţii chirurgicale zilnic, intervenţii care vor fi transmise live din sala de operaţii în sala de curs. Cursanţii vor avea posibilitatea să facă training pe mulaje de genunchi şi vor putea asista la cursuri teoretice susţinute de specialişti din Austria, România şi Slovenia”, spune dr. Radu Prejbeanu, coordonator al manifestării.
În perioada 28 februarie – 3 martie 2012, la Timişoara, se desfăşoară cea de-a 3-a ediţie a cursului “International Knee Surgery and Arthroscopy Advanced Course”, organizat de Clinica de Ortopedie-Traumatologie I a Spitalului Clinic Judeţean Timişoara. Cursul este organizat sub înaltul patronaj al Societăţii Europene de Chirurgie a Genunchiului (ESSKA) şi participă aproximativ 100 de cursanţi din ţară şi străinătate (medici rezidenţi şi specialişti de ortopedie-traumatologie).
Citiți principiile noastre de moderare aici!