„În prima ședință a Consiliului Local al Municipiului Timișoara voi propune consilierilor locali un proiect de hotărâre privind reducerea impozitului pe clădiri cu 50% pentru unitățile care se încadrează în prevederile OUG 181/2020 din domeniul HoReCa, începând chiar din acest an”, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Practic, timișorenii care au afaceri în domeniul HoReCa vor trebui să plătească doar jumătate din impozitul pe clădiri. Numai dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute în ordonanță, adică dacă au avut activitatea închisă prin deciziile luate la nivel central.
Reprezentanții primăriei estimează că bugetul local va fi afectat cu 5,3 milioane de lei. Suma nu este mare și primăria va putea face față, ne-au transmis aceștia.
La Timișoara, în baza Ordonanței 69/2020 privind modificarea și completarea Codului Fiscal, au beneficiat de reduceri la impozit cu 50% un număr de 30 de societăți și 17 persoane fizice.
Trimite articolul
XPandemia a afectat si pe cei fara afaceri. De ce lor nu le oferiti o reducere? Horeca primeste reducere, e ok, de inteles, dar eu somer de la Horeca, de ce sa nu primesc scutire daca dupa starea de urgenta localul unde am lucrat nu s-a mai deschis si desi am trimis peste 100 cv uri din martie pana acum pentru angajare, nu am gasit un loc de munca?
Horeca poate sta in chirie si de fapt nu il ajti cu nimic. Alte glume mai aveti ?
Normal la deștepți fac reducere la fraieri creste, eu plătesc cu 400%marit impozit ca zilele astea merg sa ii bag foaia de înștiințare pe gat, pt faptul ca am plătit în termen parte de renovare pe clădire istorica și culmea ca primăria nu pt cele apartamente care sunt în chirie la primărie ca ei nu au, da sa ne crească noua cu 400%din vina lor pot, cu ce sunt ei mai deștepți patronii decât oameni care muncesc sau stau acasă cu copii
Imi cer scuze daca gresesc, dar credeam ca majoritatea functioneaza in spatii inchiriate. In acest caz, reducerea impozitului pe cladiri va avea zero efect pentru ei.