Tiberiu are nu mai puţin de patru ani de stand-up comedy în spate şi trei ani succesivi în care a fost gazda show-ului „Noaptea Devoratorilor de Publicitate”. Cea mai bună descriere şi-o face chiar el: „tânãr neserios cu complexe de superioritate şi început de obezitate, caut prilej de conversaţie distractivă, ca pretext pentru maraton de consumat răcoritoare bahice când se lasă seara”.
La Timişoara, Tiberiu Popovici va ajunge în cadrul turneului „Stand up in the city”, organizat de Artitude. Spectacolul va avea loc marţi seara, în clubul No Name, de la ora 19:30. Preţul biletelor va fi de 20 de lei, cu reducere 5 lei pentru studenţi. Informaţii suplimentare şi rezervări se pot face la numărul de telefon 0721.574.819.
Citiți principiile noastre de moderare aici!