La prima şedinţă operativă
„post Paşti”, şeful
Consiliului Judeţean a
solicitat ca serviciile şi compartimentele din
cadrul instituţiei administraţiei
judeţene să-i prezinte zilnic sau
săptămânal, după caz,
informaţii privind lucrările la
drumurile judeţene,
acţiunile organizate prin agenda principalelor
manifestări cultural-artistice, sportive şi
de tineret, dar şi despre
investiţiile aflate în
derulare şi decontările efectuate pentru
acestea. „Doresc ca în fiecare
săptămână să avem o
situaţie clară cu toate
încasările, dar şi cu stadiul
investiţiilor sau al
lucrărilor de reparaţii şi cu toate
cheltuielile aferente acestora”, a subliniat
Constantin
Ostaficiuc. De asemenea, s-a mai discutat
despre proiectele de hotărâre care vor fi
supuse aprobării plenului din 28 aprilie.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!