Staţia inaugurată se află pe strada Ovidiu Cotruş, în zona Calea Şagului, lângă staţia de sortare a RETIM. Deşeurile care vor ajunge la această staţie de sortare vor fi cântărite, descărcate etanş în containere şi transportate la deponeul ecologic de la Ghizela.
Construcţia acestei staţii face parte dintr-un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de aproape 180 de milioane de euro, în cadrul căruia, printre altele, au fost construite deponeul de la Ghizela şi alte trei centre de colectare a deşeurilor, la Jimbolia Deta şi Făget.
Proiectul va fi finalizat anul viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!