Monumentul care o înfățișează pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe datează din anul 1906, fiind ridicat pe locul unde se presupune că a fost executat Gheorghe Doja. Statuia, realizată de sculptorul Kiss György, este aşezată într-o capelă de granit proiectată de arhitectul László Székely în formă de baldachin, pe un soclu supraînălţat.
După vandalizare, statuia a fost dusă la sediul ADP de pe bulevardul 16 Decembrie, unde au avut loc lucrările de restaurare. Monumentul a fost refăcut de artistul restaurator Ion Oprescu, unul dintre puţinii specialişti în restaurarea pietrei din ţară.
„În momentul în care completezi în fișa de conservare daune cauzate de violența umană e foarte grav. Timpul a fost foarte scurt (…), dar am avut toată înțelegerea și logistica asigurate de ADP. În Muzeul Banatului, îmi pare foarte rău, dar se întâmplă un fenomen: nu mai avem spații de restaurare, au dispărut după 1990. Cel mai performant laborator de restaurare din țară l-a avut Timișoara, deschis în 83, cu dotări de ultimă generație, totul era de afară, aveam specialiști, acum am rămas foarte puțini. Suntem foarte puțini specialiști în restaurarea pietrei, patru în România, iar pe zona de vest acopăr eu tot ce se întâmplă”, ne-a declarat Oprescu.
Monumentul istoric a fost curăţat şi au fost reconstituite elementele care lipseau sau erau degradate. Lucrările propriu-zise de restaurare au durat două luni şi zece zile, iar materialele necesare au fost aduse din Italia.
„Materialele s-au importat din Italia, s-au trimis probe de material, marmură de Carrara, s-a lucrat la nivel de ultimă generație. Avea fața, nasul și gura desfigurate, la pruncul Iisus era umărul, fața iarăși, mâna ei, picioarele, elementele cele mai importante, și draperia. Am avut noroc că la dizlocare nu s-a fisurat, dacă se spărgea în mai multe bucăți era o problemă. Este statuia originală acum, au fost respectate toate principiile restaurării”, a adăugat specialistul care s-a ocupat de restaurare.
Pentru a o proteja de alte eventuale distrugeri, statuia din Piaţa Maria va fi inclusă în itinerariul de patrulare al agenţilor locali atât prin patrule moto cât și auto, spun reprezentanţii Poliţiei Locale. Pe viitor, se doreşte şi montarea unei camere de supraveghere în zonă.
„Fiind în patrimoniul orașului și fiind o lucrare recunoscută, de care foarte mulți s-au atașat am considerat de datoria noastră să facem acest efort care a costat 30.000 de lei. În România se pare că trebuie să pui și poliție și camere video la fiecare colț. Deocamdată o să o protejăm cu poliția și o să punem și elemente video, și așa avem astfel de programe cu finanțare europeană, probabil o să punem și aici o cameră, ca să o avem sub observație”, a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu.
Statuia vandalizata din Piata Maria a fost restaurata
Citiți principiile noastre de moderare aici!