STPT a lansat o licitație fără consultare de piață, pentru achiziția a patru „autoturisme adaptate pentru transport persoane în fotoliu rulant”. Pune la bătaie aproape 430.000 de lei cu tot cu TVA, adică puțin peste 90.000 de euro, bani luați din bugetul propriu. Ofertele pot fi depuse până în 8 mai, la ora 15. Va câștiga firma care oferă prețul cel mai scăzut, iar vehiculele trebuie să fie livrate în termen de patru luni de la semnarea contractului.
De ce își ia societatea de transport public a Timișoarei vehicule pentru servicii de asistență socială? Nu știe nimeni, nici măcar conducerea STPT. Cel mai probabil, societatea va încerca o colaborare cu Direcția de Asistență a Timișoarei.
Am încercat să luăm încă de dimineață legătura cu directorul liberal al STPT, dar tot ce a putut să ne transmită a fost „mai multe detalii vom face publice după ce le vom achiziționa”, mesaj transmis prin purtătorul de cuvânt.
Am insistat cu apelurile la șeful societății, dar tot n-a știut ce să ne spună.
„Nu am să vă dau un răspuns concret în acest moment, pentru că acum lucrăm la strategia privind punerea lor în aplicare. Deocamdată suntem în proceduri de lucru pentru caietul de sarcini, în momentul în care vom avea o situație clară, vom transmite. Ele sunt introduse pe buget, când avem detalii clare, atunci vom relata”, a explicat Bitea pentru tion.ro.
Numai că șeful STPT pare să nu știe că acel caiet de sarcini despre care vorbește se află printre documentele fără de care nu putea fi pornită licitația, care a fost lansată deja pe SEAP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!