Biletele pentru transportul public nu s-au mai scumpit din 2010 la Timișoara. Pentru ca noile tarife să se și aplice, consilierii locali trebuie să fie de acord cu propunerea conducerii Societății de Transport Public Timișoara.
„Ținând cont de faptul că tarifele practicate în prezent la transportul urban de călători nu au fost ajustate de mai bine de opt ani la abonamente şi sapte ani la bilete, se impune actualizarea tarifelor/călătorie pe bază de bilet și abonament și a tarifului la transportul metropolitan”, motivează Culiță Chiș, directorul Direcției Edilitare din cadrul Primăriei Timișoara.
Abonamentele STPT au fost scumpite ultima dată în anul 2009, iar biletele în vara lui 2010. Cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun plătesc 2 lei pentru liniile urbane și 2,5 lei pentru liniile expres.
„Creşterea prețurilor de la ultima ajustare a principalelor utilități care au generat costuri suplimentare astfel la: carburant de 53,27%, energie electrică de 50,98%, materiale și piese – o creștere de peste 200%, apă şi canalizare de 100,75%, gaze de 14,45%. Având în vedere că acestea reprezintă cheltuieli importante în cheltuielile totale, un procent de 6% cele cu energia electrică, apă, gaze, iar combustibilul de 8%, au influenţat negativ rezultatul economico-financiar al societății. Un alt element de cheltuială important care a avut o creștere semnificativă este cheltuiala cu telecomunicațiile, care a avut o creștere de 47% față de anul 2009, ca urmare a utilizării unei rețele complexe de date și voce pe vehicule, în stații etc.”, se arată în referatul proiectului.
Autobuzele articulate, mai uzate decât tramvaiele second-hand
Oficialii fostei Regii Autonome de Transport Public Timișoara spun că au cheltuieli foarte mari și pentru că flota este extrem de uzată. Autobuzele articulate cumpărate în ultimii 10 ani sunt mai uzate decât tramvaiele vechi de peste 40 de ani.
„În prezent, gradul de uzură la autobuze scurte este de 100%, la articulate – 85%, la tramvaie – 75% şi la troleibuze – 40%. Costurile cu mentenanța au crescut an de an, având în vedere că autobuzele Mercedes de 12 ml (achiziționate în anul 2005) au durata de serviciu consumată, autobuzele articulate (30 buc. – achiziționate în anul 2010) au durata de serviciu consumată în proporție de 85%, tramvaiele second-hand sunt cu durata de serviciu consumată, iar troleibuzele în număr de 50 buc. au durata de serviciu consumată. Cheltuielile cu achiziția pieselor de schimb și a subansamblurilor necesare menținerii în circulație a parcului de mijloace de transport au crescut de la an la an”, se mai arată în document.
Și creșterea salariilor i-a determinat pe mai marii STPT să se gândească la scumpirea călătoriilor. De la un salariu minim de 983 de lei la 1 ianuarie 2009 s-a ajuns la un salariu minim de 2.050 lei la 1 ianuarie 2018.
„Suntem printre puţinele societăți din ţară care nu am ajustat tariful. Menținerea acestor tarife a fost posibilă datorită faptului ca RATT a parcurs o perioadă în care s-au realizat mai multe reorganizări și restructurări, desființând aproximativ 600 de posturi, reducând cheltuiala principală cu fondul de salarii. Ajustarea tarifelor este oportună, fiind condiţia primordială de acoperire a cheltuielilor cu activitatea de transport, alături de alte măsuri pentru creșterea veniturilor”, mai explică șeful Direcției Edilitare, Culiță Chiș.
Dispar și unele abonamente
Consilierii locali sunt cei care au, însă, ultimul cuvânt. Ei trebuie să fie de acord și cu eliminarea unor abonamente: cele de 5 și 15 zile pentru persoane fizice, cele de o linie, două linii și o linie expres pentru persoanele juridice și cele de două linii. Se propune menținerea tarifului actual de 93 de lei pentru abonamentul general de 30 de zile, „pentru a încuraja titlurile cu cât mai multe călătorii valabile”, iar o legitimație de o zi costă mai mult cu 2 lei, ajungând să coste 12 lei.
Tarifele noi
Biletele cu o călătorie ar urma să coste 2,5 lei pentru urban și metropolitan, de la 2 lei, iar cele pentru cursele expres ar fi 3 lei, de la 2,5 lei.
Abonamentul pe o linie, valabil timp de 30 de zile, pentru persoanele fizice, va ajunge să coste 66 de lei, de la 53 de lei, iar cel pentru expres va fi 82 de lei, de la 66 de lei.
Abonamentul nominalizat general pentru persoane juridice crește de la 142 lei la 177 lei, iar cel general nenominalizat, valabil tot 30 de zile, va costa 224 de lei de la 180 de lei.
Unicul tarif nemodificat este cel pentru vaporașe, care oricum nu sunt folosite în momentul de față. Călătoria cu ambarcațiunile cumpărate de primărie cu aproape 2 milioane de euro, care stau degeaba de aproape 2 ani, va costa 1 leu.
Situația la fosta RATT nu este deloc roz. Actuala societate de transport public a avut probleme mari cu cheltuielile cu salariile, iar angajații erau cât pe ce să facă grevă la sfârșitul anului trecut. Până și primarul Nicolae Robu recunoaște că STPT o duce rău, dar le-a promis călătorilor, în repetate rânduri, că anul 2018 va veni cu alt standard de calitate.
„Trebuie să avem un alt standard de calitate în transportul public în 2018 și mă voi ocupa personal să obținem acel salt calitativ. Vor fi îmbunătățiri manageriale, vor avea loc intervenții și în acest sens. Se intră pe noua formula cu societate comercială, se actualizează consiliul de administrație, se vor face ajustări organigramice, vor fi oameni noi”, spunea primarul în luna februarie.
Vedeți aici modificările propuse de STPT și Direcția Edilitară din primărie!
UPDATE. Primarul e de acord cu majorarea tarifelor: Condiția este necesară, dar nu suficientă!
Primarul Timișoarei spune că este de acord ca timișorenii să scoată mai mulți bani din buzunare pentru călătoriile cu transportul public. Mai mult, edilul susține că nu este suficientă măsura luată de STPT, în condițiile îmbunătățirii calității serviciilor.
Întrebat de reporterii Tion.ro cum vede propunerea STPT de a majora tarifele pentru sistemul de transport în comun, edilul-șef a răspuns că este necesară și că el este cel care a cerut să nu fie crescute prețurile și la abonamente.
„Da (n.r. sunt de acord). O condiție necesară, dar nu suficientă, evident, de îmbunătățire a calității serviciilor este creșterea veniturilor și încurajarea preferării abonamentelor în locul biletelor. Eu am cerut expres să nu fie crescute prețurile la abonamente”, a declarat Robu pentru Tion.ro.
Atenție! Doar abonamentul general nu se scumpește. Decizia finală va fi luată în Consiliul Local Timișoara, săptămâna viitoare.
[related-post post_id=”1991206″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!