Numai în acest sfârșit de săptămână, polițiștii locali au amendat patru șoferi care aveau chef de distracție, pe care i-au prins în flagrant între orele 23 și 2 noaptea.
„Cei în cauză, patru tineri cu vârste cuprinse între 22 și 27 de ani, au fost sancționați cu amenzi de câte 800 de lei, după ce au fost depistați efectuând derapaje și frânări bruște pe loc, precum și turând motoarele autovehiculelor în zona str. A. Podeanu – Spitalul Județean – str. Cerna. Nu mai puțin de 20 de conducători auto au fost depistați și sancționați în ultima perioadă, deoarece au încălcat prevederile HCL 371/2007, modificată de HCL 206/2009”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Potrivit legii, folosirea mașinilor cu turarea motoarelor și efectuarea de derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște pe domeniul public, în scop de divertisment, fără avizul comisiilor speciale din primărie, se sancționează cu amenzi între 800 și 2.500 de lei.
Articole pe aceeași temă:
Amenzi de peste 500 de euro pentru soferii prinsi ca fac drifturi prin Timisoara
Politia Locala, la vanatoare de drifturi pe strazile Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!