Firma Brantner Servicii Ecologice din Cluj-Napoca, o firmă austriacă, va ține lună și bec străzile Timișoarei în următorii patru ani, după ce a câștigat licitația primăriei cu o ofertă de 86,61 milioane de lei cu tot cu TVA, adică 18,2 milioane de euro. Societatea clujeană ar fi venit mai mult decât pregătită la licitația primăriei și nu a scăzut foarte mult oferta față de valoarea estimată a contractului, care era de 86,62 milioane de lei cu TVA. Durata unui contract subsecvent este de 12 luni sau poate fi încheiat ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de necesități și fonduri, iar acordul-cadru nu poate fi reînnoit.
Contractul cu PMT va fi semnat luni. Începând din acel moment, firma clujeană are maximum 90 de zile la dispoziție să se organizeze. Va trebui să cumpere utilaje, să angajeze oameni și să obțină autorizații.
Străzile Timișoarei n-au mai fost măturate de la sfârșitul toamnei 2018, odată cu expirarea contractului dintre Primăria Timișoara și Retim. Municipalitatea a semnat două contracte de forță majoră cu Horticultura, de 34.000 de euro fiecare, societatea ocupându-se mai mult de golirea coșurilor de gunoi și de măturatul în jurul lor. Ultimul contract rămâne în vigoare până când activitatea va fi preluată de firma Brantner, care se instalează în curând în Timișoara.
„Ne pregătim să semnăm contractul. Noi avem o perioadă de maximum 90 de zile pentru organizare, conform caietului de sarcini. În această perioadă trebuie să obținem autorizațiile, am ofertat deja utilaje, care se aduc pe comandă, să deschidem punct de lucru, să facem angajări”, a declarat, pentru tion.ro, Ionel Ploaie, director adjunct al societății clujene.
Conform caietului de sarcini și ofertei în baza cărora a câștigat licitația, Brantner Servicii Ecologice trebuie să vină cu cel puțin 15 utilaje Euro 6, minimum patru aspiratoare cu care să adune frunzele, mucurile de țigări, penele și altele din zona centrală și să măture și să spele mecanizat absolut toate străzile din oraș, cele care sunt trecute în nomenclatorul stradal (1.227).
„Pentru zona centrală vom avea aspiratoare electrice urbane Glutton și măturători electrice TSM Italia. Ne vom desfășura activitatea așa cum o facem și în alte orașe, în așa fel încât să respectăm atât oferta noastră, cât și cerințele autorității contractante. În general suntem o companie discretă, ne facem treaba sârguincios și fără să ieșim foarte mult în evidență”, a mai spus Ionel Ploaie pentru tion.ro.
Toate utilajele vor avea GPS, pentru ca autoritatea contractantă să poată verifica dacă muncitorii însărcinați cu salubritatea stradală își vor face treaba. Ar trebui ca acest lucru să se întâmple în timp real.
Reprezentanții primăriei vor în continuare ca străzile orașului să fie spălate doar vara, pe timp de zi, începând din 1 aprilie și până în 1 octombrie. Este interzis a se efectua stropitul carosabilului în intervalul orar 13-17 dacă indicele de confort termic depășește pragul valoric de 75 de unități, precum și în perioada în care este posibilă formarea poleiului.
Cât despre zona Cetate, acolo se va lucra în trei schimburi, cum au cerut specialiștii PMT.
Pe lângă măturatul și spălatul străzilor, Brantner se va ocupa și de golirea coșurilor stradale. Și va avea de lucru mult la capitolul acesta, mai ales că multe coșuri lipsesc de pe străzile din Timișoara. În tot orașul există un număr de 2.300 de coșuri stradale, conform raportărilor celor din primărie, iar firma care înlocuiește Retim va trebui să transmită până la data de 25 a fiecărei luni un program de înlocuire autorității contractante.
În cazul în care nu este respectat contractul, viitorul operator va fi sancționat conform Regulamentului Serviciului de Salubrizare a Municipiului Timișoara aprobat prin HCL 454/2007 și conform HCL 371/2007 modificată și completată privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul municipiului. Sunt prevăzute în contract penalități lunare pentru suprafețele nesalubrizate: pentru neefectuarea a peste 10% din suprafața delegată se penalizează cu 5% din valoarea decontului lunar la prestației.
Neefectuarea succesivă a salubrizării stradale pe o perioadă de 3 luni a mai mult de 10% din suprafața delegată dă dreptul autorității contractante de a notifica operatorul că renunță la prestarea acestui serviciu, fără a mai fi necesară altă formalitate. De asemenea, aplicarea a trei penalități succesive duce la rezilierea unilaterală a contractului de delegare.
Firma Brantner a fost înființată în Austria, în anul 1936, de familia Brantner. Are 2.500 de angajați în toată lumea. A ajuns la a treia generație și are sedii în Austria (sediul central), Germania, România, Serbia, Slovacia, Cehia și Turcia. În România a venit în 2004 și a deschis puncte de lucru în Cluj-Napoca, Sibiu, Dej, Reșița, Drobeta Turnu-Severin și Piatra Neamț.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2189037″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!