Din primele informații, șoferul unui autoturism Opel se îndrepta dinspre bulevardul Take Ionescu către Prefectură, pe strada Nicu Filipescu, când, în dreptul pizzeriei, a surprins și accidentat un tânăr.
La fața locului a sosit imediat un echipaj de ambulanță care a acordat primul ajutor victimei, din fericire tânărul ne fiind grav rănit în urma impactului cu parbrizul mașinii.
Studentul a declarat că se afla pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost luat pe capotă, iar șoferul le-a spus polițiștilor că nu a văzut pietonul din cauză că a fost orbit de soare.
Oamenii legii l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest, care a indicat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice, și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.
În timpul cercetărilor la fața locului circulația pe strada N. Filipescu a fost îngreunată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!