Mandatele de arestare preventivă ale celor doi studenţi ar fi expirat pe 28 noiembrie, aşa că procurorii au solicitat prelungirea acestora cu 60 de zile, ceea ce înseamnă că atât Sergiu Florea, cât şi Carmen Bejan îşi vor pregăti apărarea de după gratii. Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat rechizitoriul şi i-au acuzat pe cei doi tineri de omor şi de profanare de morminte, ei riscând 20 de ani de închisoare.
Procurorii au stabilit că, deşi Sergiu Florea l-a bătut pe Trifu Schroth până când acesta a rămas inconştient pe podea, Carmen Bejan este cea care i-a aplicat cele trei lovituri mortale de cuţit. De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că totul a pornit de la dorinţa victimei de a întreţine relaţii sexuale orale cu Carmen Bejan, care a refuzat acest lucru.
După ce l-au omorât pe bărbat, cei doi studenţi s-au dus la un supermarket din oraş, de unde au cumpărat un geamantan şi mai mulţi saci de plastic. Au fost făcute publice imaginile cu cei doi studenţi la supermarket, în timp ce cumpărau geamantanul în care au ascuns victima. Întorşi în cameră, Sergiu Florea i-a secţionat victimei ambele picioare, după care l-au băgat în trei saci de plastic şi în geamantan. Apoi au transportat cadavrul în portbagajul maşinii victimei, cu intenţia de a duce autoturismul în afara oraşului şi a-l incendia.
După ce au fost prinşi de poliţişti, atât Carmen Bejan, cât şi Sergiu Florea au fost extrem de cooperanţi cu anchetatorii, însă, ulterior, Carmen a refuzat să mai facă orice declaraţii, a refuzat să meargă la confruntarea cu Sergiu Florea şi la testul poligraf. Sergiu Florea, însă, a fost dus la Caraş-Severin pentru a da testul cu „detectorul de minciuni”, rezultatele stabilind că acesta a avut un „comportament simulat”, deci răspunsurile sale nu au fost conforme cu realitatea. Oricum, acest test nu constituie o probă în dosarul acuzării celor doi, ci un indiciu pentru procurorii de caz.
Avocatele se bat pe studentul acuzat de crimă
Citiți principiile noastre de moderare aici!