Programul de burse pentru romi în domeniul medical „Roma Health Scholarship Program” a ajuns deja la a treia ediţie şi se adresează atât tinerilor de etnie romă care îşi doresc să urmeze cursurile unei universităţi de medicină, cât şi celor care optează pentru un liceu sanitar sau o şcoală potliceală. Organizatorii oferă 75 de burse care constau în ajutor financiar, participarea la un program de dezvoltare personală şi mentorship din partea unui rezident care să ajute studentul să se integreze în mediul universitar.
Criterii de eligibilitate şi depunerea dosarului de aplicare
Aplicanţii la bursele în domeniul medical trebuie să fie înscrişi la o universitate de medicină şi farmacie acreditată de stat sau la un colegiu medical recunoscut în ţara lor de origine, în calitate de studenţi la zi în toamna anului 2010. De asemenea, pot aplica şi elevi în an terminal care urmează să se înscrie în cadrul unei astfel de instituţii de învăţământ sau persoane care fac parte dintr-un program de rezidenţiat în medicină, farmacie şi stomatologie. Aplicanţii mai trebuie să fie cetăţeni ai României, Bulgariei sau Republicii Moldova. Dacă îndeplinesc criteriile de mai sus, tinerii pot trimite, până pe data de 30 mai, dosarul de aplicare. Acesta trebuie să conţină formularul de aplicare completat adecvat, o copie după cartea de identitate sau paşaport, un document bancar care să ateste că şi-au deschis un cont şi foaia matricolă cu rezultatele academice sau notele pe anul 2008/2009. De asemenea, mai au nevoie de o scrisoare de recomandare. Formularele de aplicare se pot descărca de pe site-urile www.burseromi.ro sau http://ref.rmusp.org/. Informaţii suplimentare despre burse şi despre modul de aplicare se pot obţine pe www.romaeducationfund.org.
Citiți principiile noastre de moderare aici!