Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) a început campania de promovare a proiectului „Democraţia în UVT”. În cadrul acestuia se vor desfăşura alegerile studenţilor reprezentanţi – la nivel de grupă, serie, departament, an, cămin, consiliul facultăţilor şi la nivelul Senatului universitar. Primele alegeri vor fi cele ale şefilor de camin şi vor avea loc marţi, 26 octombrie.
Studenţii hotărâţi să candideze pentru Consiliul facultăţii de care aparţin îşi pot depune deja candidaturile la sediul OSUT, camera 247 din sediul central al Universităţii de Vest, până pe 2 noiembrie. Campania electorală se va desfăşura în perioada 8-16 noiembrie, iar zilele efective de alegeri vor fi cele de 17 şi 18 noiembrie. Studenţii vor putea vota, în funcţie de facultatea de care aparţin, într-una din cele două zile. Studenţii senatori, cei care vor reprezenta studenţii în principalul for decizional din Universitate, vor fi aleşi dintre studenţii consilieri. În urma centralizării rezultatelor şi întocmirii proceselor verbale, în 23 noiembrie vor fi anunţate rezultatele finale.
Cei care doresc să afle mai multe detalii despre procesul de votare o pot face trimiţând un e-mail la adresa office@osut.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!