OSUT a dat startul campaniei pentru proiectul „Democraţia în UVT”, care se va desfăşura în 10 şi 11 noiembrie, în holul Universităţii de Vest şi în holurile facultăţilor care funcţionează în clădiri separate.
„Proiectul <<Democraţia în UVT>> constă într-o campanie de promovare a participării studenţilor în viaţa academică, prin votarea de studenţi reprezentanţi la nivelul consiliilor şi senatului universitar. Prin mesajele campaniei pe care a iniţiat-o (« Calc-o la vot! », «Pune mâna şi votează », «Nu-ţi băga picioarele, votează! »), OSUT încearcă să determine cât mai mulţi studenţi să îşi folosească drepturile şi să voteze candidaţii preferaţi”, spune Nada Coici, reprezentant OSUT.
În urma înscrierilor, care s-au încheiat la sfârşitul lunii trecute, studenţii au de ales dintre 41 de candidaţi de la aproape toate facultăţile, cu excepţia celei de Muzică. 13 dintre aceştia sunt numai la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor.
Alegerea studenţilor consilieri se va face prin vot direct şi închis, prin utilizarea de urne. Toţi studenţii pot vota, dacă au carnetul de student vizat la zi sau prezintă orice act de identitate. Alegerile se vor desfăşura între orele 10 şi 20. Marţi, în 10 noiembrie, studenţii vor putea vota în holurile facultăţilor de Arte şi Design, Chimie-Biologie-Geografie, Drept şi Ştiinţe Administrative şi Economie şi Administrare a Afacerilor, iar miercuri, în 11 noiembrie, în holul Universităţii de Vest, pentru facultăţile: Educaţie Fizică şi Sport, Fizică, Litere, Istorie şi Teologie, Matematică şi Informatică, Sociologie si Psihologie, Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!