Asociaţia lansează vineri, 4 februarie, cel mai mare studiu realizat de studenţi în România cu privire la dimensiunea socială a educaţiei, „Nevoile sociale ale studenţilor–o prioritate ce necesită soluţii“. Studiul cuprinde opinia studenţilor referitoare la taxele din universităţi, sursele de venituri ale studenţilor, bursele, situaţia căminelor, cantinelor şi a altor servicii studenţeşti oferite de către universitate.
Potrivit acestui studiu studenţii din Timişoara doresc mai multe cursuri care să includă elemente practice. „Studenţii Universităţii de Vest vor să aibă parte de cursuri de soft skills. Ei vor ca rezultatele evaluării cadrelor didactice din universitate să fie făcute publice. Mulţi dintre ei spun că au un venit mic şi că le este greu să se întreţină“, ne spune Roxana Cioclov, press officer al Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara (OSUT). La Universitatea Politehnica Timişoara, Iulia Pascariu, vicepreşedinte în cadrul Ligii Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara, spune că o problemă importantă cu care se confruntă tinerii din complexul studenţesc o reprezintă cerşetorii din zonă. „Am vorbit şi cu Poliţia Comunitară, dar nu s-a rezolvat nimic. Principala problemă a studentului este aceea că este nu este băgat în seamă. Nimeni nu ne ascultă“, menţionează aceasta.
La nivel naţional, potrivit studiului ANOSR, tinerii au ajuns la concluzia că în 21 de universităţi participante la studiu, problema principală invocată de studenţi o reprezintă taxele universitare, iar aproape 70% dintre studenţii români au venituri sub 500 lei/lună. O altă concluzie a studiului vizează aproximativ 65% dintre studenţi, care se întreţin numai din veniturile părinţilor şi rudelor, iar un sfert dintre tineri au o slujbă full sau part time în timpul studiilor. Condiţiile din cămine sunt acceptabile, însă locurile de cazare rămân insuficiente, susţin studenţii din ţară. Peste 80% dintre studenţi consideră că bursa nu acoperă sau acoperă parţial cheltuielile minime pentru masă şi cazare. Studiul s-a aplicat pe un număr de aproximativ 20 000 de studenţi din 24 de universităţi de stat din România, cu ajutorul a peste 50 de organizaţii studenţeşti locale.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!