Miercuri alegerile au avut loc în holul principal al UVT de pe bulevardul Vasile Pârvan. Au fost votaţi viitorii studenţi reprezentanţi ai Facultăţilor: de Litere, Istorie şi Teologie, de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţele Comunicării, de Educaţie Fizică şi Sport, de Fizică, de Matematică-Informatică, de Sociologie-Psihologie şi a celei de Chimie, Biologie şi Geografie. „Câteva sute de studenţi au votat astăzi (n. r. – miercuri). În această seară urmează să numărăm voturile pentru a vedea şi cine a ieşit câştigător la aceste facultăţi”, ne-a spus Roxana Cioclov, press officer în cadrul OSUT, organizaţia studenţeasă ce a pregătit alegerile. Tinerii au putut vota pe baza carnetului de student sau a unui act de identitate. Alegeri vor avea loc şi joi, dar la sediul fiecărei facultăţi în parte. În joc vor intra Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, Facultatea de Muzică şi Facultatea de Arte Plastice şi Design. Tinerii pot vota în aceleaşi condiţii ca şi miercuri. Cei care doresc să afle mai mult detalii despre colegii lor care doresc să-i reprezinte în consiliul facultăţii pot vedea CV-urile acestora la pe site-ul www.osut.ro.
M. M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!