„Dacă până acum, studenţii cu cele mai bune rezultate la învăţătură, primeau în vacanţele de iarnă/vară locuri în tabere studenţeşti, de acum toate acestea vor face parte dintr-un basm frumos“, spune Daniela Alexe, preşedintele ANOSR. Ea afirmă că taberele studenţeşti reprezintă una dintre puţinele politici de încurajare a performanţelor, prin care până acum statul reuşea să stimuleze performanţa academică. Reprezentanţii studenţilor îşi doresc o întrevedere cu ministrul educaţiei pentru a găsi o soluţie la problemele grave semnalate. „Considerăm că fondurile pentru taberele studenţeşti nu salvează România de criză, însă suntem siguri că alocarea taberelor va stimula studenţii şi va genera un câştig atât pentru aceştia cât şi pentru România“, continuă liderul tinerilor. Ea susţine că tăierea drepturilor studenţilor a început odată cu afrontul adus mişcării studenţeşti în proiectul de Lege a Educaţiei prin excluderea tinerilor din cele mai importante decizii din universitate. „Observăm că taberele studenţeşti sunt următoarele drepturi la care se renunţă. Sperăm ca această atitudine împotriva studenţilor să se revizuiască pentru a nu ajunge în situaţia colegilor noştri din alte state“, ameninţă aceasta.
M.M. HOJDA
Citiți principiile noastre de moderare aici!