UpTIM este echipa studenților Universităţii Politehnica din Timişoara şi a Universităţii de Vest din Timişoara, care dezvoltă un prototip de locuinţă ce funcţionează exclusiv cu energie solară, pentru cel mai prestigios concurs universitar din lume, ce promovează arhitectura sustenabilă şi tehnologiile integrate, Solar Decathlon Europe 2014.
Grupul de studenţi derulează şi proiectul Retrofix. Acesta este prototipul de reabilitare termică a apartamentelor construite în perioada comunistă, pe care echipa upTIM îl proiectează și îl va construi în fața Palatului de la Versailles în iulie 2014, în cadrul expoziției Solar Decathlon Europe 2014.
Proiectul este conceput în două etape, prima reprezentând integrarea unui sistem de anvelopare care să asigure izolarea termică şi fonică, precum şi găzduirea instalaţiilor cu integrarea tehnologiilor solare, iar cea de-a doua reprezintă extinderea pe orizontală şi/sau verticală a apartamentelor din blocurile vechi. Retrofix reprezintă un sistem inovativ care aduce o îmbunătăţire semnificativă în ceea ce priveşte locuirea la bloc.
Echipa upTIM realizează o serie de evenimente care au ca rol consultarea populației în vederea stabilirii unor direcții clare de dezvoltare a proiectului. În cadrul StudentFest 2013 a fost ridicat în cartierul Soarelui un pavilion temporar, intitulat „La poveste”, care este acum loc de întâlnire între membrii echipei şi locuitorii cartierului. Cu ajutorul locuitorilor au fost organizate dezbateri, activităţi interactive şi evenimente pentru copii.
În iunie 2014 prototipul va fi transportat în Franţa la Versailles, unde va fi expus timp de 2 săptămâni în Cité du Soleil, amplasamentul amenajat pentru expunerea celor 23 de prototipuri de locuințe solare, urmând ca ulterior să fie reconstruit în campusul Universităţii „Politehnica” din Timișoara, pentru a fi promovat către publicul larg ca rezultat al cercetării mediului universitar timișorean în domeniul eficientizării consumului de energie a blocurilor construite în perioada socialistă.
Studentii timisoreni continua proiectul prin care cauta solutii pentru reabilitarea termica a blocurilor din Timisoara
După ce au demarat un proiect de realizare a unei case ce funcţionează exclusiv pe baza energiei solare studenţii timişoreni de la Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest, reuniţi în echipa upTIM, continuă şi proiectul de stabilire a celei mai bune modalităţi de reabilitare termică a blocurilor din Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!