„InGENIOUSly Continental”, concursul adresat tinerilor softişti şi ingineri hardware şi din domeniul mecanic a oferit premii generoase participanţilor.
„Suntem la cea de a treia ediţie a concursului. În total au participat 40 de studenţi, grupaţi în opt echipe. Ei au beneficiat de sprijinul unor mentori din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara şi din cadrul societăţii organizatoare a competiţiei”, am aflat de la Maria Marcovici, coordonatorul proiectului.
Cele opt echipe au pus la punct opt maşinuţe şi au avut de trecut trei probe principale: să creeze o maşină care să poată recunoaşte semnele de circulaţie; maşina a trebuit să parcurgă un traseu doar prin urmărirea indicatoarelor de direcţie (stânga-dreapta); apoi, maşina a trebuit să parcurgă un circuit întreg urmând mai multe indicatoare rutiere întâlnite pe traseu.
Tinerii înscrişi în competiţie sunt studenţi ai Universităţii de Vest şi ai Universităţii Politehnica, din Timişoara. După patru ore de concurs, câştigătoare a ieşit echipa cu numărul 5. Pe locul 2 a fost echipa cu numărul 8, iar podiumul a fost completat de echipa numărul 6. Câştigătorii au fost recompensaţi cu 6.000 de lei, locul secund cu 3.200 de lei, iar echipa de pe locul 3 a primit 1.600 de lei.
„De la an la an nivelul competiţiei este tot mai ridicat. Studenţii se implică foarte mult în crearea acestei maşini, iar după 12 săptămâni de muncă se văd şi rezultatele. Fiecare echipă primeşte sprijinul unui mentor din cadrul Continental, iar aportul fiecărui student este esenţial“, a mai declarat Maria Marcovici.
Echipa câştigătoare a fost alcătuită din: Negru Valentin şi Marian Iacob pentru domeniul Software, Hardware – Boc Flavius, Mechanical Design – Bleaj Cosmin; Quality & Project Management – Vîlceanu Diana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!