La finalul unui proiect care va dura 18 luni şi care se va finaliza în noiembrie 2015, mai mulţi elevi şi studenţi vor trebui să ştie cum să se angajeze mai uşor. Beneficiar al proiectului este Universitatea Tibiscus din Timişoara, iar parteneri, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Colegiul Tehnic Ion Mincu din Timişoara. Dacă iniţial se va pleca de la un grup ţintă de 800 de persoane, obiectivul general al proiectului este ca un număr de 400 de elevi şi studenţi aflaţi în situaţia tranziţiei de la şcoală la viaţa activă să-și dezvolte aptitudinile de muncă. Se va elabora un ghid de consiliere şi orientare profesională pentru cei 400 de elevi şi studenţi, iar fiecare dintre beneficiari va avea întocmit un plan de carieră şi un raport de analiză psiho-socială.
Punctul final va fi acela în care 20 de elevi şi studenţi vor fi efectiv asistaţi în găsirea unui loc de muncă, iar 260 de elevi şi studenţi vor fi asistaţi în continuarea studiilor.
În cadrul proiectului se vor realiza 160 de campanii de informare la care vor lua parte minim 800 de elevi şi studenţi, am aflat de la Corina Muşuroi, manager de proiect, rector în cadrul Universitatății Tibiscus din Timişoara. Mai mult, o parte dintre elevii implicaţi vor primi subvenţii ca sprijin pentru implicare în proiect.
Pentru o mai bună aplicare a proiectului se vor semna parteneriate cu diferite firme, acolo urmând ca elevii şi studenţii desemnaţi să susţină perioade de practică. Este vorba de câte zece parteneriate pentru fiecare categorie de beneficiar. În urma susţinerii practicii, participanţii vor putea lua parte la un concurs, în cadrul căruia fiind acordate şi premii.
Pentru a primi mai multă experienţă, participanţii la proiect vor înfiinţa firme de exerciţiu, cu acestea urmând să ia parte la trei târguri destinate acestei categorii de firme virtuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!