90.000 de euro, bani luați din bugetul local, au fost alocați, în cadrul rectificării bugetare de marți, pentru documentația necesară unei săli polivalente de 10.000 de locuri la Timișoara.
Edilul-șef anunțase încă din luna aprilie a acestui an că dacă CNI nu ridică sala mult-promisă la Timișoara, atunci face el una, cu fonduri proprii. Estimările edilului ajungeau la 20 de milioane de euro, sala urmând să aibă 10.000 de locuri, cel puțin.
Anul acesta au fost alocați 400.000 de lei din bugetul Timișoarei pentru documentație, adică aproape 90.000 de euro, dar banii nu sunt suficienți, au susținut oficialii primăriei, așa că vor mai fi alocate alte fonduri anul viitor. Pentru lucrările propriu-zise ar urma să fie luat un credit.
„Având în vedere ce a apărut prin presă și lipsa unui răspuns din partea CNI, propun alocarea de bani pentru lansarea studiului de fezabilitate pentru construirea sălii polivalente mari a Timișoarei pe bugetul local. Noi avem o rată de îndatorare foarte scăzută, putem să luăm credit, dobânzile sunt foarte mici acum. Ați auzit declarațiile făcute? Nici nu s-a vorbit despre programul anterior, care prevedea săli de 16.000 de locuri la Timișoara și Iași și două de 5.000 de locuri la Oradea și Constanța. Ministrul a declarat că se face o sală la București, una undeva în centrul țării și una nu știu pe unde, nici Iași nu a mai apărut. Noi vom fi Capitală Europeană a Culturii, nu putem să lăsăm orașul doar cu Sala Olimpia și Sala Politehnica. Nu vom putea face studiul de fezabilitate completamente în acest an, ca să cheltuim banii. Se va continua lucrul la SF+PT în 2018 și vom aloca mai mulți bani în 2018”, le-a explicat Nicolae Robu consilierilor locali.
Consilierii locali au votat imediat alocarea celor 400.000 de lei propuși de Robu, dar și luarea unui credit de angajament în anul 2018, în valoare de 1 milion de lei. Banii au fost luați de la alte capitole din bugetul local.
„Noi ne pregătim pentru ce e mai rău, nu vrem să cheltuim banii noștri, să sperăm că se va reveni. Eu am făcut mai multe diligențe, am trimis tot, cu CF, cu toate cele patru parcele, noi avem acolo și o parcelă pentru care cineva a cerut restituire, dar nu are nicio șansă, e în afara legii, dar nu pe aia am propus-o, noi avem terenuri libere de sarcini, suficient de mari în toată zona aia. Studiul de fezabilitate va arăta pe ce parcelă se potrivește. Că o facem noi, că o face CNI, vom vedea. Acum că facem suplimentare, eu zic să alocăm fondurile”, a completat Robu.
Daniel Idolu, consilier local PSD, le-a propus celor din Executivul primăriei să nu supună la vot amendamentul până când nu există un răspuns oficial de la București.
„Să facem o scrisoare către Ministerul Sportului, în care să se solicite un punct de vedere fără echivoc, că până în 2021 se va construi acest proiect în Timiș. Eu am fost la concerte și mă duc și luna aceasta la Cluj, distanțele nu sunt între Giroc și Timișoara, sunt evenimente cu impact cel puțin regional, național, au venit străini. Nu cred că Ministerul Sportului este așa de ocupat, în șapte zile am putea primi un răspuns, voi da un telefon. Așteptăm din 2008 sala polivalentă a Politehnicii”, a spus Idolu.
Amendamentul propus la solicitarea lui Robu, pentru alocarea a 400.000 de lei pentru SF + PT sală polivalentă, la proiectul de rectificare a bugetului local, a fost adoptat cu 15 voturi „pentru”, cinci abțineri și un vot „împotrivă”.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!