Potrivit inspectorului școlar general Marin Popescu, 47,23% dintr-un total de peste 9.000 de profesori și angajați din învățământ doresc, până acum, să se vaccineze.
„Din interogarea pe care o avem, un procent 47,23 la sută dintre colegii profesori doresc vaccinarea. Raportarea nu s-a încheiat și se finalizează în 14 ianuarie, iar raportarea se transmite la Ministerul Educației”, spune Marin Popescu, inspectorul școlar general al Timișului.
Marin Popescu spune că la nivel de inspectorat se derulează o campanie de informare a cadrelor didactice, prin întâlniri cu specialiști din sănătate.
”Inspectoratul Școlar Județean debutează o informare a colegilor. Prima întâlnire a avut loc cu medicul Virgil Musta și directorii unităților de învățământ. Urmează întâlniri cu epidemiologi, experți DSP și medici de familie. Ne dorim revenirea la școală în condiții de siguranță și de aceea dorim să informăm. Profesorii nu sunt obligați să se vaccineze. Noi ne vaccinăm cu gândul la comunitate și familie. Orice cadru didactic este un plus de siguranță pentru mediul educațional unde merge. Școlile au fost unități sigure, pentru că s-au respectat regulile. După ziduri, nu mai sunt respectate regulile”, a declarat Popescu.
În Timiș sunt 6.671 cadre didactice, 795 personal auxiliar și 1.698 angajați în sistemul de învățământ.
Trimite articolul
Xmi se pare atat de idioata toata situatia asta, adica dupa ce se vor vaccina profesorii scoala poate reveni la normal??? adica de aia s-a inchis, ca sa ii protejeze doar pe profi? nu era vorba ca elevii vor duce virusul la familie acasa, la bunici??? ok, poate bunicii se vor vaccina intr-o faza timpurie, dar parintii? sau nu mai conteaza? cum va fi totul in siguranta daca se vaccineaza doar cadrele didactice? noaptea mintii, pe bune…
Nu mai este demult, de fapt n-a fost vorba niciodata de nimic medical ci de un pretext pt controlul populatiei si pt genocid mondial. 1/3 din populatia lumii trebuie sa dispara. Si sa nu v-aud ca e teoria conspiratiei, cautati pe WEF si MBGF sa vedeti negru pe al;b! Scoateti capul din fund!!!
Vaccinurile sunt genetically tagged, cautati sa vedeti ce inseamna. Nimeni nu va primi nici un lepros alb din Romania, cu tot cu vaccinul facut si cu pasaportul pacii. Prostii vor muri pe capete dupa ce vor chinui greu si media va reactiona ca o curva pe care dac-o scuipi, zice ca ploua, nu va recunoaste nimic!!!
Cine-mi citeste commentul din redactie si nu mi-l publica sa nu uite ca soarta nu uita si nu ramane datoare.
-
nu ai voie sa spui negru :))
-
Ai mare dreptate,sunt de aceiași părere.
-
aveți dreptate, și șerpilieni așteaptă după colț…
-
Ioana, dupa ce-ti verifici horoscopul, iti calculezi vibratia zilei, cauta pe google ce inseamna urmatorul cuvant care te descrie cel mai bine: SEMIDOCT. Este stabilit stiintific ca un om cu cat este mai prost, cu atat se crede mai destept. Nu ai nici o pregatire medicala.
-
Nu ma cunoasteti!
-
-
“Mare adevar graiesti Ioana draga”…si cand vor muri toti medicii dupa cum enunti tu ca se va muri pe capete, nu va muri 1/3 din populatie, vor muri restul….tu te auzi? Crezi ca stii raspunsul la tot ce tine de lumea asta. Ma intreb inainte de pandemie, tu erai atenta la tot ce mananci? Te-ai uitat vreodata sa vezi ce bagi in gura de la supermarket? Sau aia nu conteaza…si acum o sa zici ca si bolile cardiovasculare, diabetul, cancerele toate sunt inventate. Si de fapt specia umana era nemuritoare. Noroc cu pandemia ca incep sa apara tot felul de persoane atotcunoscatoare. Pe bune…pana acum unde erati? Sau nu aveati ce spune?
-
Unde am spus in comentariu ca vor muri toti medicii??? Dati citatul, va rog.
Nu ma tin atotcunoscatoare, dar sigur nu am nivelul dv.
Sunt responsabila de ceea ce scriu eu, nu de ceea ce intelegeti dv sau interpretati in mod abject!
-
-
Luați vă rog tratament. Paranoia e o boală serioasă.
-
Nu ma cunoasteti. Ati vrea sa aveti ce am eu, credeti-ma.
-
Ioana ce mai fac prietenii tai solzatii? …aia cu solzi reptilienii ?))
-
Și ce aveți?
-
Dv credeti ca etalez in targ ceva pt care-am dat munca asidua, lacrimi si sange?
Asta ar insemna sa pierd tot.
Daca nu intelegeti anumite lucruri din ceea ce scriu aici, imi pare rau.
-
-
-
-
Ioana ,iara ai sarit peste medicamente aseara? Ti am zis sa le iei la timp ca altfel visezi urat.
Cunosc oameni care s au vaccinat si sunt bine mersi,nu au devenit x men . E vorba de educatie si cultura aici ,in romania ne cam lipsesc ambele si preferam sa o dam in povesti cu monstrii ,e mai usor asa sa ne acceptam soarta si situatia umila in care suntem
Totul e o mizerie ,de la cap la coada,apropo acțiunile lui Gates Bill ,au crescut la bursa de când a început vaccinarea!?
Trebuie vaccinati toți pot fi hectori de răspîndire a C/19: multi copii stau in case împreună si cu bunicii sau au părinți mai batriori (după buget). Altfel decât online! Ce atîtea lamentari: vaccin is safe.
Si da, astemptam cu interes crescut :(, batchul primului Dascal al RO!
E că și cum iau medicamente fara sa fiu bolnav,mă idioților cum să mă vaccinez daca nu sunt bolnav,cum să mă vaccinez cu un vaccin care nu se știe nimic despre el,nu își asumă nimeni nimic,reactii adverse mai multe decât beneficii,mergeți că turma la taiere,cât se încuiați să fiți,va prosteset televizorul,
-
Idiotul esti tu…. Toate vaccinurile sunt preventive, nu au scop curant. De exemplu, in cazul tau, daca ar fi existat un vaccin impotriva prostiei, acum degeaba te-ai mai vaccina.
-
Genial! :)))))))))
-
De ce nu publicati comentariul,a ti instituit voi cenzura,este vreo lege care va permite,daca se mai repeta voi face sesizare la institutiile statului care au competenta in domeniu si la absolut toate institutiile europene sa afle ca in Romania,tara membra a UE un site din Timisoara cenzureaza si nu publica comentariile cititorilor,iar daca nu publicati macar dati motivul,iar daca nu aveti angajati destui,inchideti ,de ce spun asta,pentru ca un comentariu scris simbata seara apare luni,stiti sa faceti reclama la mol,unde climatizarea invirte aerul viciat 24 din 24 de ore.
Eu zic ca vaccinati sau nu, scoala trebuie sa inceapa. Indiferent de rata de infectare sau morti. Cum gradinitele particulare sau scolile particulare functioneaza bine mersi? Cum de alte tari nu au inchis deloc scolile? Invatamantul oricum este la pamant; vedeti si cursurile de numerologie facute de profesori. Urmeaza cursurile de horoscop. Nivelul de pregatire al profesorilor este foarte scazut, de genul nivelului loanei de mai sus.
Păi oricum ni s-au încălcat drepturile fundamentale și codul de la Nurmberg care nu permite dezinformarea, convingerea, constrângerea sau orice formă de persuasiune împotriva celor ce vor fi folosiți la experimente medicale de care sa beneficieze restul societatii.
Vaccinarea este VOLUNTARA!
Felicitări celor ce s-au vaccinat și celor ce nu s-au vaccinat! Ați dat dovadă de faptu că sunteți încă oameni liberi și în deplină cunoștință de cauză ați ales una sau alta.
Cât despre deschiderea școlilor: NU LE MAI DESCIDEȚI că oricum dacă planul le reușește copiii nu mai au nici un viitor. Dacă credeți că vaccinându-vă se vor deschide școlile, vă înșelați! Se vor deschide pentru vaccinarea categoriei 16-18 ani și apoi se vor închide de tot. Voi profesorii veți fi dați ulterior afară și înlocuiți tehnologic cu a zecea parte din profesorii de azi.
Țineți minte orele asincrone încurajate de minister? Ei bine, sunteți oameni inteligenți, faceți singuri calculele!
Cu asa profesori, asa rezultate….
pai profesorii care nu vor sa se vaccineze sa lucreaze de acasa, dar cum ei trebuie sa lucreze cu copii, o demisie li se potriveste mai bine. ..EU, persoanal, vreau ca fiul meu sa fie in siguranta la scoala, asta insemnand ca el sa vina inapoi acasa asa cum a plecat, fara boli sau alte probleme. Profesorii nevaccinati vor reprezenta mereu un risc, sper sa-i bage in puscarie pe profesorii care nu s-au vaccinat si care au imbolnavit copii la scoala din cauza asta.
-
Dumneata și cei că ține reprezentați un risc pentru omenire…
-
hai sa iti explic ceva, desi imunizati, profi tot vor putea purta virusul, pe care il vor lua copiii (care nu se imbolnavesc de obicei) si ti-l vor aduce tie acasa 😉
deci nu prea e sfantul graal vaccinul asta, va mai ameliora putin situatia, dar nu va rezolva buba