„Subcarpați cântă în Parcul din jurul Sălii 2, un loc de întâlnire special – o prelungire a întâlnirilor speciale pe care Sala 2 a Teatrului Național le provoacă de aproape un deceniu. Concertul Subcarpați în parc, la Sala 2, încheie formal modulul Inspirație – Respirație al Atelierul Identitate, un proiect al Teatrului Național, având ca partener oficial Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană”, transmit reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.
Subcarpaţi s-a înființat în 2010 la inițiativa lui MC Bean (Marius Andrei Alexe), „la granița dintre folclor și ritmuri moderne, de electro și hip-hop, punem preț pe tot ce înseamnă tradițional românesc”, spun membrii trupei despre muzica lor.
A XXIII-a ediție a celui mai important festival de dramaturgie și teatru românesc are loc în perioada 5 – 13. Festivalul European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești este organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul primăriei și al Consiliului Local Timișoara.
Biletele s-au pus în vânzare la Agențiile de bilete ale Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic).
Studenții și pensionarii au reducere 50% din prețul biletelor, iar elevii beneficiază de o reducere de 75% . Biletele pot fi cumpărate și pe www.tntimisoara.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!