Vă reamintim că vinerea trecută o fetiță de doi ani a fost rănită după ce a fost lovită de un curier pe bicicletă care circula cu viteză mare.
Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a convocat, joi, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) pentru a discuta despre hotărârea Consiliului Local Timișoara din 2021 care permite deplasarea pe vehicule cu două roți în zonele pietonale din Timișoara. La ședință au fost invitați viceprimarul Ruben Lațcău și Adrian Dragostin, șeful Servicului Poliția Circulației din Timișoara.
Drăgănescu a identificat mai multe probleme.
„În martie 2021, Consiliul Local Timișoara a modificat o hotărâre din 2013 (a fostei administrații) care permitea doar accesul pietonilor în zonele pietonale, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 394/2002. Așadar, noua hotărâre, actuala, încalcă legislația în vigoare care nu permite accesul în zonele pietonale a bicicliștilor (cu o excepție), dar hotărârea nu a fost atacată în contencios administrativ de Instituția Prefectului sau de orice altă persoană interesată. Deci, ea este valabilă și aplicabilă. Excepția de care vorbeam: legislația prevede că în zonele pietonale au acces pe două roți curierii care livrează „din poartă în poartă”. Acesta a fost unul din motivele pentru care Consiliul Local Timișoara a decis ca și ceilalți bicicliști, „ne-curieri”, să poată avea acces în zonele pietonale”, a transmis, vineri, subprefectul Ovidiu Drăgănescu.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai precizat că viteza maximă admisă în zonele pietonale prevăzută doar pentru curieri este de 5 km/h ceea ce nu se respectă, dar nu au existat vreodată radare pentru bicicliști.
„În zonele pietonale, doar parțial sunt marcate pistele care să indice traseul vehiculelor pe două roți – exemplu str. Mărășești”, mai spune Ovidiu Drăgănescu.
Subprefectul a mai transmis că, în condițiile date, ATOP Timiș propune extinderea marcării zonelor de acces-piste de biciclete și în zonele pietonale, cum ar fi str. Mărășești, pentru a separa pietonii de bicicliști. De asemenea, ATOP cere modificarea legislației care permite accesul cu vehicule în zone pietonale a curierilor care livrează din poartă în poartă, ei urmând să se deplaseze în aceste zone doar ca pietoni.
„În acest scop va fi sesizat Parlamentul pentru amendarea legii”, a mai transmis, vineri, subprefectul județului Timiș.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XO prostie . In vestul Europei sunt zone pietonale unde se merge si cu masina , cu 20 km/h e adevarat , dar nu am auzit sa fie accidente . O reglementare buna , cu amenzi pe masura si problema se rezolva . Pentru cativa dobitoci , care nu stiu sa circule , nu blochezi strazi intregi in zonele centrale !
-
Tu intelegi conceptu de ZONA PIETONALA? Ai copii mici? Stii ce inseamna sa te plimbi relaxat? Avem si noi 3 piete amarate care pot fi ocolite foarte usor de biciclisti
-
Da am copii ! Si da stiu ce inseamna sa ma plimb relaxat prin Viena , Hamburg , Frankfurt , Bratislava chiar si Buenos Aires pe zonele pietonale unde circula si biciclisti si masini . Pentru ca stiu ca legea ma protejeaza si sunt si eu atent , nu ma bazez doar pe ceilalti . In ideea ca biciclistul si soferul stiu ca daca fac o greseala platesc de le sar capacele , asa ca sunt atenti si ei . DUMNEAVOSTRA nu ati inteles ideea de pedeapsa , care face lumea civilizata ! Doar asa se poate face ordine prin scosul banului din buzunar . In vest nu sunt supraoameni sau civilizat prin aceasta metoda . De aceea si noi romanii cand mergem in vest , nu mai incalcam regulile pentru ca ne arde la buzunar . Nu ca in tara unde mai merge , mai rar adevarat , sa ne INTELEGEM cu cel care ne “arde” !!!
Si sa concluzionez , faptul ca m-ati luat la pertu tot o lipsa de civilizatie denota !-
Bravo Marius, asa este. Am vazut in Passau zone pietonale in care este permis si traficul autoturismelor, cu viteza redusa. Toata lumea este politicoasa si rabdatoare si (cel mai important) cu grija pentru altii. In trei luni de Germania nu am auzit nici macar un singur claxon…
-
-
-
20km/h cu masina in zone pietonale?!? Unde? Sau confunzi zonele pietonale cu cele rezidentiale cumva?
-
Din punctul meu problema ramane aceeasi si daca se schimba legea bizonii tot vor forta si merge ca nebunii. Ar trebuii amenzi foarte mari (mai mari de 10000 lei) pentru toti conducatorii in trafic care nu respecta legea. Si bineinteles cat mai multe verificari. Sa vedeti atunci ce bine va fii, iar aceste accidente vor fii istorie.
-
Corect ! Amenzile mari , dar care se si platesc , fac lumea civilizata .
Cel mai simplu exemplu , la mine pe strada un tiganus de vreo 4-5 ani arunca pe jos hartia de la inghetata . Cineva ii atrage atentia sa nu mai arunce pe jos mizerii . Raspunsul a fost : ” Da ce tanti , aici nu suntem in GERMANIA ”
Mai poti sa zici ceva ?! -
Corect ! Cel mai bun exemplu : la mine pe strada un copil de etnie roma a aruncat ambalajul de la inghetata pe jos . Cineva i-a atras atentia sa nu mai arunce mizerii pe jos . Raspunsul a fost : ” Da ce tanti , aici nu-i Germania ”
Mai zii ceva !-
🤣🤣🤣
Tizule, ai dat-o pe politically correct!
Dar in romana tot tigan se spune, oricat ar incerca unii sa nege. Si daca e peiorativ sau nu … oricum fiecare intelege ce vrea. -
Nu imi aparea comentariul si am crezut ca e din cauza ca am scris tiganus si l-am corectat dar au aparut ambele ! 🙂
-
Intr’un comentariu decent, ai totusi grija sa nu apara literele ce, u si er la un loc. S’ar putea sa mai fie si alte combinatii.
-
-
-
Nu vorbiti daca nu sunteti in cunostiinta de cauza . In zonele rezidentiale “Wohngebiet Zone” e 30km/h . Nu pot pune poze aici . In toate zonele unde circula masini si pietoni e 2okm/h ! Dati o cautare pe Google cu Viena Mariahilferstraße 20km/h si veti gasii semnul cu restrictia de 20km/h si faptul ca pe acolo circula PIETONII , BICICLETELE si MASINILE
-
Pe acolo circula ȘI pietonii pe strada, nu ȘI masinile in partea pentru pietoni. Sau cel putin asa era cand am fost eu(acum cativa ani)
O porcarie facuta pentru o strada ultra comerciala, sa traverseze pietonii(turistii…) de la un magazin la altul, nu cumva sa se intoarca cu bani acasa.
Hai sa circulam ca in India atunci, sau ca in Egipt, sau macar ca in Albania… Totul la Sfanta Mica Intelegere sau care are masina mai mare.Nu, sunt zone unde biciclistii pot ocoli lejer, nu le pica lantul daca ocolesc centrul. Astea is mofturi de copii rasfatati cum ca ei nu vor absolut nicio restrictie nicaieri. Sa faca mofturi din astea is la gradinita, cam ala e nivelul. Iar daca vor in centru, simplu, pe langa bicicleta, nu e ca si cum nu pot merge pe jos nu stiu cati km ca-i dor picioarele.
-
-
-
Ba da, ca asa e stilul romanesc. Toti pt unul.
De ce nu inchidem si strazile si pasajele pe unde au accidentat soferii pietoni nevinovati care treceau pe verde sau pe trecere? C asta e logica la ce se vrea aici. Imi arati va rog o statistica din care reiese ca e o zona de risc major? Pariez ca 90% din biciclistii care trec pe acolo zi de zi nu au fost implicati niciodata intr-un incident pe strazile pietonale. Din cauza unei minoritati pedepsim pe toata lumea? Foarte frumos.
-
Pentru ca soferi in Timisoara avem binisor peste o suta de mii in timp ce biciclisti: 1) care circula zilnic, indiferent de anotimp si vreme – citeva sute (putine), 2) care circula sezonier, pe vreme buna – citeva mii (putine), si 3) care se urca macar o data pe an pe bicicleta, citeva mii (mai multe). Acu’ inlocuieste biciclisti si soferi cu “voturi” si-o sa intelegi in mod corect natura si scopul demerslui tovarasului (sub)prefect.
Alt gretos care vrea sa-si faca campanie electorala folosindu-se de tragediile din societate, aparute ca o consecinta a nivelului extrem de scazut a politicienilor si a felului in care inteleg ei sa conduca o societate. Mi-e scarba de voi.
Sa iti fie rusine bai subprefectu’ lu peste. Asa de incuiati sunteti la minte bai maimutelor incat nu puteti intelege ca mai mult rau va faceti pe plan politic cu declaratii de astea? Vai de capul vostru. Faptul ca incercati sa ne vindeti gogosi de astea va dau de gol nivelul de inteligenta si de intelegere a lumii din jurul vostru.
PS: Imi cer scuze maimutelor reale ca le-am comparat cu acesti hidosi numiti “politicieni”.
-
E clar cat de “dragi” iti sunt politicienii si nici eu nu sunt departe. Dar totusi asta e menirea lor, sa reglementeze macar reactiv daca proactiv nu pot, situatiile si problemele societatii. In acest caz cred ca e indreptatit demersul sau. Acum daca face campanie electorala din asta, e alta “mancare de peste”, dar nici sa “sada ca boul pe coada” nu ar fi fost ok. In acest caz tind sa-i dau dreptate.
-
Nu stiu ce sa zic Marius, dar eu personal m-am saturat de politicieni “reactivi”. Chiar m-am saturat. Reactiv pot sa fiu si eu, poate fi si vecina de la 4 si mai stiu eu cine.
M-am plictisit si de politia “reactiva” si m-am saturat de tot ce este reactiv in aparatul bugetar. Motiv pentru care am plecat din tara si nu imi doresc sa ma mai intorc niciodata. De jumatate de an sunt in alta tara si nu am auzit un claxon. Si locuiec intr-un oras mare. Aici politicienii sunt proactivi si invata unii de la altii, asculta toate partile, toate categoriile de cetateni.. la noi isi dau in cap intre ei si isi ascund furturile acuzandu-i ce ceilalti ca au furat mai mult 🤪
Asa ca.. eu zic sa nu mai acceptati atata reactivitate.
Si in fond si la urma urmei.. trebuia sa ajunga in presa toata treaba asta? Nu face parte din jobul lui? Se lauda cu orice chestie pe care trebuia deja sa o faca de cand a preluat mandatul. Pentru ca asta e meseria lui. Sa fie proactiv in ceea ce face. Ca altfel oricine poate fi pus acolo. Nu sa “constante”.
Sanatate!
-
doar in romania exista probleme de genul si oameni care au impresia ca isi pot lasa copii mici sa fuga liberi pe strazi si e datoria CELORLALTI sa aibe grija de ei
Pe trotuar circula pe bicicleta toti,barbati,femei,copii,adica ilegal codul rutier prevede ca trotuarul este destinat exclusiv pietonilor.Am un prieten care a fost accidentat de un biciclist pe trotuar,a avut fractura deschisa la picior si acum are tija,biciclistul a fugit,a abandonat bicicleta si nu a fost identificat.
-
Daca pe trotuar e vopsita pista de biciclete atunci biciclistii circula cit se poate de legal. Daca nu vrei sa imparti trotuarul cu biciclisti, te rog fa o sesizare catre Primarie, comisia de circulatie, serviciul rutier din IPJ Timis sa desfiinteze pistele de biciclete vopsite pe trotuar si sa nu mai infiinteze altele noi. Poti sa le trimiti e-mail, adresele le gasesti pe site-urile web ale institutiilor respective.
-
Daca pe trotuarele unde am constatat lucrurile astea erau marcate si piste de biciclete nu scriam nimic dar te faci ca nu intelegi.Dupa felul cum ai scris sunt convins ca si tu esti unul care circula cu bicicleta pe trotuar acolo unde nu sunt marcate piste si nu vreau sa impart trotuarul cu tine,respecta legea.Daca nu iti convine fa o sesizare la primarie si spune ca nu au marcat pista de biciclete pe orice trotuar.
-
Sincer, in zone pietonale nu au ce cauta masini nu pentru faptul ca sunt periculoase, dar sunt galagioase si ocupa spatiu, plus arata urat cand vrei sa te plimbi relaxat si sa vezi orasul.
-
Pai daca este vorba de plimbareti, de acord. Dar cei ce livreaza marfa ori riveranii ce fac? Sti, alti oameni trebuie totusi sa-si continue viata, chiar daca asta perturba putin nespus de importanta ta plimbare.
Voi astia umblatii prin Europa,radarele le-ati vazut acolo unde e limita de viteza 20-30 km/h?Dar camerele video?Si neamtul si austriacul respecta legea doar pentru ca stie ca este supravegheat si vine amenda acasa,desteptilor!
-
Bravo bai unchiule, cred ca erai premiant la scoala cu logica asta! Unde ai terminat facultatea, MIT, Caltech?
Vrei sa-ti zic un mic secret? Oricare ar fi motivul pentru care oamenii aceia respecta legea, rezultatul este cel scontat – mai putine accidente, mai putine victime si mai putini morti. Sa nu-ti lasi copiii sa chiuleasca de la Logica, te rog.
-
Premiantule,expertule in logica sa-ti spun eu alt secret,ai scris si tu ceva pe aici pentru ca te simteai singur si ai zis sa te bagi in seama.Am vorbit cu nemti si austrieci originari nu cu romani stabiliti in Germania si Austria si asta este motivul pentru care respecta legile.
-
Omule, inceteaza. Tot ce faci e sa te impiedici singur. Nu dovedesti decat ca esti analfabet functional.
Te las, mult noroc in viata!
PS: Nici nu vreau sa ma gandesc cu ce austrieci si nemti “originari” (de unde?) ai avut de-a face daca au recunoscut ca ar incalca legea oricand. Nu au inteles deloc sensul legilor, ca si tine de altfel.
-
-