Evenimentul s-a desfășurat în perioada 17 – 18 mai, având parte de 18 speakeri și aproximativ 200 de participanți. Prima zi a Conferinței PRbeta a fost dedicată prezentărilor, în timp ce în a doua zi au avut loc mai multe workshop-uri.
„Nivelul discuțiilor din timpul conferinței a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce ne arată că publicul nostru este din ce în ce mai informat și la curent cu tendințele și direcțiile de comunicare globale. Am avut un eveniment interactiv, cu multă implicare din partea specialiștilor care au susținut prezentări, dar și a celor care au ales să participe la eveniment, în care ideile tuturor, pe alocuri în contradicție fiind, au generat discuții argumentate și pline de învățăminte, atât pentru participanți, cât și pentru noi”, a transmis Cristina Puțan, co-fondator PRbeta.
Crenguța Roșu, care de peste 20 de ani activează în industria comunicării din România, a primit din partea organizatorilor primul trofeu de mulțumire pentru contribuția adusă la dezvoltarea și buna cunoaștere a PR-ului din România.
„Mă onorează această mențiune și împart acest moment cu fiecare dintre voi. De fiecare dată putem alege de ce parte a meseriei să fim, iar eu îmi doresc să ne aflăm cu toții de partea binelui, niște cavaleri Jedi ai luminii”, a declarat Crenguța Roșu.
Workshop-urile desfășurate a doua zi au abordat teme ca „Social Media pentru companii” (Alex Ciucă), „Personal Branding” (Oana Bulexa), „Managementul unei crize de comunicare” (Crenguța Roșu) și „Dublul standard în comunicarea valorilor de brand” (Tudor Galoș).
Articole pe aceeași temă:
PRbeta 2017 se pregateste de debut. Tot ce trebuie sa stiti despre etica si bun simt in comunicare
Citiți principiile noastre de moderare aici!