„În ultima perioadă oraşul Timişoara este împânzit de însemne graffiti ilegal desenate pe domeniul public sau privat. Regia Autonomă de Transport nu a fost ocolită de acest fenomen. Ne confruntăm tot mai des cu situaţia în care din patru tramvaie curăţate pe interior de graffiti trei se întorc în aceeaşi zi în depou cu însemne proaspete. Aşadar, o parte din banii municipalităţii sunt investiţi în produse costisitoare de curăţat acest tip de vopsea”, spune şefa Biroului de Relaţii Publice din cadrul RATT, Silvia Oprea. Şi călătorii sunt nemulţumiţi de aceste fapte, lucru care reiese şi din numărul mare de reclamaţii care ajung la Regia Autonomă de Transport Timişoara pe această temă. De aceea, reprezentanţii regiei locale de transport fac apel la timişoreni să-i ajute în stoparea acestui fenomen și să sune imediat la numărul de telefon 0356/ 803.720 pentru a semnala mâzgălirea mijloacelor de transport în comun din parcul RATT în cazul în care observă astfel de fapte.
Sunati la RATT pentru a-i reclama pe cei care mazgalesc tramvaiele!
Reprezentanţii RATT fac apel la spiritul civic al locuitorilor urbei şi le cer să-i reclame pe cei care mâzgălesc zi de zi mijloacele de transport în comun la numărul de telefon 0356/ 803.720 pentru a se putea interveni prompt în astfel de cazuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!