Începute încă din vară, lucrările de reparații de pe DN68A, între Margina și Coșevița sunt aproape de finalizare. Săptămâna viitoare mai sunt de realizat marcajele rutiere.
Aici s-a lucrat atât cu societatea privată care a câștigat contractul de întreținere a șoselei, dar și în regie proprie cu DRDP Timișoara.
Acest sector de drum este extrem de important pentru că se află pe singura legătură rutieră dintre cele două porțiuni circulabile din autostrada A1, între Lugoj și Deva. În acest moment pe A1 se poate circula până la Margina, de aici se coboară pe vechiul drum național și se urca ulterior pe A1 lângă Deva, de unde începe autostrada Deva – Orăștie. În aceste condiții, traficul a crescut în zonă foarte mult, iar suprafața de rulare era afectată. Astfel s-au efectuat importante lucrări de refacere a covorului asfaltic.
Lucrările în județul Timiș se termină în aceste zile, dar continuă pe sectorul din județul Hunedoara. Secția Producție a DRDP Timișoara revine pe șantier la mijlocul săptămânii viitoare, între limita județului Timiș și Ilia, pentru a efectua reparații pe suprafețe întinse pe circa 2 km. Apoi, pe același sector din județul vecin va intra firma contractată pentru reparații de către SDN Deva.
Citiți principiile noastre de moderare aici!