La Domeniul Herneacova puteți petrece Ziua Copilului, de 1 Iunie, cu supereroi, prințese, diverse ateliere, dar puteți și dona fonduri pentru copiii cu nevoi speciale. Puteți cumpăra un bilet de tombolă, care va reprezenta donația pentru copiii cu dizabilități care fac hidroterapie prin intermediul unui proiect inițiat de Școala Mamei Junior.
„Suntem foarte recunoscători celor de la Domeniul Herneacova, care au ales să își deschidă inima către copiii cu nevoi speciale și să ne ajute în organizarea acestui eveniment deosebit în sprijinul lor. Așteptăm toți părinții să ne distrăm de 1 iunie împreună și să construim vise”, a spus doctorul Ioana Vârtosu, președintele Asociației Școala Mamei Junior.
La Domeniul Herneacova, de 1 Iunie, copiii vor putea îmbrăca costume de supereroi, zâne și prințese, vor putea participa la diverse ateliere, dansuri, modelare de baloane, curse cu obstacole și multe jocuri ale copilăriei.
Evenimentul este organizat de Domeniul Herneacova, voluntarii Asociației Școala Mamei Junior, alături de Clubul Tip Top,
Tot în această perioadă, de joi până duminică, la Domeniul Herneacova va avea loc Concursul Național de Sărituri peste Obstacole, Herneacova National Jumping, o competiție la care s-au înscris peste 200 de cai din România și Europa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!