Lucrările pe strada Ciprian Porumbescu, porțiunea dintre Brâncoveanu și Piața Bălcescu au început joi, anunțul fiind făcut doar pe site-ul Primăriei Timișoara, unde strada apărea în lucru. Însă, dacă șoferii au putut circula cu restricții timp de o zi, vineri dimineața au descoperit că aceasta a fost închisă complet pentru cei care vin dinspre Calea Șagului. Se lucrează pe porțiunea care începe la intersecția cu Brâncoveanu și până la intersecția cu strada Vadul Călugăreni, iar accesul a fost blocat cu un gard cu panglică.
Ca de obicei, oficialii Primăriei Timișoara au uitat, însă, să și comunice acest lucru, iar în zonă s-a creat haos în trafic.
La începutul verii, SDM a mai lucrat pe Porumbescu, pe porțiunea de 500 de metri cuprinsă între Calea Șagului și Brâncoveanu. Lucrările au durat o lună și jumătate.
UPDATE. Restricția a durat doar câteva zeci de minute
Restricția de circulație de pe Ciprian Porumbescu a durat doar câteva zeci de minute. Fără nicio explicație, muncitorii SDM au îndepărtat bariera, iar acum șoferii pot circula pe ambele sensuri. Mai mult, și autobuzul E8, al cărui traseu era anunțat ca fiind deviat, circulă pe aceeași rută.
Articole pe aceeași temă:
Strada Ciprian Porumbescu, din nou în șantier. De data asta între Brâncoveanu și Bălcescu
Trimite articolul
XSurpriza a fost ieri joi 13.08.2020…de ieri fiind inchis sensul acela de mers…
-
Așa e cu jurnaliștii ăștia de week-end… E greu sa verifice informația din spatele monitorului!
Mai bine scrie minciuni și dacă e prins mai are un reportaj “update”…