Silvia Török a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru debut pentru rolul Iris, o interpretare extraordinară în spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu, de Morris Panych, în vreme ce Olga Török a obţinut o nominalizare pentru Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea rolului Sylvia — mama lui Iris — în acelaşi spectacol.
„Silvia Török este actriţă a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) din stagiunea 2011/2012, după ce şi-a desăvârşit formarea la Facultatea de Teatru din Cluj la clasa profesorului Miklós Bács. La TGST mai poate fi văzută în stagiunea curentă şi în spectacolele Cuplutoniu, derdiedans şi Ţinuturile joase. Olga Török a debutat pe scena TGST în anul 2006, atunci fiind încă studentă la secţia de actorie în limba germană a Universităţii de Vest din Timişoara. În acest interval a evoluat în numeroase spectacole, dintre care menţionăm Opera de trei parale, Käthchen din Heilbronn, Cântăreaţa cheală, Sunetul muzicii, Avem toate aceeaşi poveste, Comedie pe întuneric, Shaking Shakespeare, Cameristele, Mountainbikerii, Urâtul ş.a. În 9 martie 2013 va interpreta în premieră rolul Nina Zarecinaia în spectacolul Pescăruşul, de Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky. Olga Török a fost distinsă în 2012 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar la Festivalul Interetnic de la Oradea (pentru interpretarea sa în spectacolul Cuplutoniu), precum şi cu Premiul Pro Cultura al Consiliului Judeţean Timiş”, subliniază Adriana Talpoş, secretar literar al TGST. Spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu, de Morris Panych, a fost produs de TGST în 2012, în regia lui Radu Afrim şi scenografia lui Dragoş Buhagiar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!