Dacă iubeşti cu pasiune şi vrei să îţi surprinzi jumătatea cu un mesaj aparte, transmis într-o manieră originală, “Descoperă Artistul din ValenTINE!”. La demisolul Iulius Mall, în cadrul unui stand, amorezii pot picta jurăminte de dragoste, proiectate ulterior la înălţime, la dimensiuni impresionante, de 150 mp. Înscrierile se fac în 14 februarie, între orele 12-17, iar de la ora 18.00 are loc proiectarea mesajelor de iubire. Din programul de Valentine’s Day nu puteau să lipsească tradiţionalele căsătorii pentru o zi. „Biroul Stării Civile” va fi situat la parter, lângă magazinul Mango, între orele 15-21, iar proaspeţii însurăţei vor primi un ceritificat care le va atesta iubirea!
Tot marţi, finaliştii concursului „Până unde aş merge pentru tine…” intră în competiţia pentru marele premiu – un week-end în doi în staţiunea Gyula, din Ungaria. Încurajaţi de jumătăţile lor, participanţii vor pedala cu toate puterile la „maratonul dragostei”, de la ora 16, în zona magazinului Intersport. Îndrăgostiţii din mediul online mai au timp până marţi, la ora 16, să participe la concursul „Be my Valentine”, premiat cu două telefoane Samsung Galaxy Y, pe pagina de Facebook a Iulius Mall Timişoara. După o zi de shopping şi multe declaraţii de iubire, este momentul pentru super concertul susţinut de Alexandra Ungureanu&Crush, programat pentru ora 19, la demisolul Iulius Mall, în zona Sarra Blu.
Campania „Iubire la Paris” se încheie marţi seara, la ora 20.00! De Ziua Îndrăgostiţilor, Iulius Mall va recompensa un cuplu de îndrăgostiţi cu marele premiu: un sejur unic, pentru două persoane, la Paris.
Citiți principiile noastre de moderare aici!