Vă reamintim că în urmă cu câteva zile tion.ro vă aducea la cunoştinţă că Primăria Timişoara a scos la licitaţie contractul pentru întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu pentru următoarele 12 luni la valoarea estimată de 31,5 milioane de lei (aproximativ 7,2 milioane de euro). Până şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a arătat mirat de valoarea mare a acestui contract şi a cerut explicaţii. Însă nu de la reprezentanţii Primăriei Timişoara, aşa cum ar fi fost normal, ci de la directorul Horticultura, Andrei Drăgilă. Chiar edilul a declarat că l-a chemat la el pe directorul societăţii pentru a discuta despre această licitaţie.
„Am solicitat să se prezinte la mine domnul director Drăgilă de la Horticultura pentru a avea o discuţie pe acest subiect, să văd exact ce se anvizajează. Sigur, suma pare foarte mare şi de aceea e nevoie de o discuţie cu dânsul să vedem dacă proiectul poate fi pus în aplicare aşa cum l-au gândit dânşii sau dacă nu cumva este mai oportun să mai tăiem din alocarea de fonduri”, afirma Robu în urmă cu două zile.
Horticultura este o societate aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara care are ca obiect de activitate exact întreţinerea şi amenajarea spaţiilor verzi. Deci, teoretic, direct interesată să participe la această licitaţie.
Reporterii www.tion.ro au încercat, vineri, să afle de ce directorul unei societăţi care cu siguranţă va participa la această licitaţie a fost chemat de primar să dea explicaţii legate de modul de întocmire a caietului de sarcini şi dacă nu cumva acest lucru înseamnă că licitaţia este cu dedicaţie.
„Dl. Drăgilă (Andrei Drăgilă, directorul Horticultura – n.r.) şi dl. Bere (Adrian Bere, directorul Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara – n.r.) s-au ocupat de caietul de sarcini. Nu a fost întocmit (caietul de sarcini – n.r.) de dl. Drăgilă. Este întocmit de primărie, dar au fost consultaţi şi cei de la Horticultura deoarece au experienţă în acest domeniu”, a declarat răspicat Robu.
De asemenea, primarul a negat vehement că licitaţia este cu dedicaţie pentru Horticultura.
„Orice firmă care are experienţă în domeniu se prezintă la licitaţie în condiţii de egalitate cu orice societate, inclusiv a primăriei. Dar ca şi know-how a fost folosită o parte din cunoştiinţele celor de la Horticultura”, a mai explicat Robu.
În condiţiile în care afirmaţiile primarului Timişoarei sunt complet veridice, apare următoarea problemă: Horticultura, firma care în ultimii ani s-a ocupat de întreţinerea spaţiilor verzi din Zona 1 a Timişoarei, nu poate participa la licitaţie. Acest lucru este confirmat de secretarul primăriei Ioan Cojocari, pe care l-am întrebat dacă este legal ca directorul unei firme să participe în orice mod la conceperea caietului de sarcini, iar apoi la licitaţie, fără a preciza despre ce societate şi ce licitaţie este vorba.
„Nu pot participa la elaborarea caietului de sarcini. Cum să participe? Dacă primăria face licitaţia cei de la primărie elaborează caietul de sarcini. Noi nu am avut aşa ceva. Noi am făcut caietele de sarcini, avem oameni plătiţi să facă acest lucru, nu s-a mai întâmplat asta… Nu e în regulă să participe la licitaţie. Ce-i asta? Noi centrăm, noi dăm cu capul? Nu se poate, legal nu”, ne-a declarat Cojocari.
Am încercat apoi să aflăm în ce mod “s-a ocupat” directorul Horticultura de caietul de sarcini ce a stat la baza licitaţiei de 7,2 milioane de euro. Acesta a răspuns că a transmis doar nişte date tehnice celor de la Direcţia de Mediu. Întrebat de ce a fost chemat de primar pentru a da detalii despre caietul de sarcini, Drăgilă a răspuns că era în temă deoarece societatea pe care o conduce se ocupase de întreţinerea spaţiilor verzi în ultimii ani şi cumpărase caietul de sarcini pentru această licitaţie, la fel ca orice altă societate.
„Caietele de sarcini şi documentaţia toată care este făcută de direcţia de mediu. Şi noi cumpărăm aceste caiete şi întocmim toată documentaţia şi participăm la licitaţie”, a afirmat Drăgilă.
Mingea este acum din nou în terenul Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu, care vineri încă nu ştia care este preţul estimat pentru întreţinerea spaţiilor verzi din Timişoara, a afirmat că va cere oprirea licitaţiei în cazul în care informaţiile furnizate de www.tion.ro sunt veridice.
Primaria Timisoara vrea sa aloce 7,2 milioane de euro, in 2013, pentru intretinerea spatiilor verzi
Citiți principiile noastre de moderare aici!