Aproximativ 300 de persoane s-au prezentat în jurul orei 18 în Piaţa Victoriei, pentru a participa la promenada civică organizată de Societatea Timişoara, care acuză USL de comiterea mai multor abuzuri în ultima perioadă.
La scurt timp după ce participanţii au început să se plimbe spre catedrală, în faţa Teatrului Naţional s-au adunat circa zece revoluţionari care au început să scandeze diverse lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu: „Băsescu la puşcărie”, „Ieşi afară javră ordinară”, „Jos dictatura” şi altele
De cealaltă parte, grupul anti-Ponta, în care s-au regăsit şi preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, mai mulţi membri PDL şi oameni de cultură cum ar fi Adriana Babeţi sau Viorel Marineasa, a mărşăluit în linişte, afişând pancarte pe care scria „Năstase cel încarcerat i-a făcut lui Ponta doctorat”, „A şaptea mineriadă”, „Jos mâna de pe DNA”, „Băsescu, poporul e cu tine” şi „Jos Guvernul Ponta+Voiculescu – copy-paste”.
La revenirea grupului anti-Ponta în zona din fața Operei altercaţia a fost inevitabilă. Membrii celor două grupuri au început să se înjure şi să se acuze reciproc, fiind la un pas să ajungă la bătaie dacă jandarmii nu ar fi intervenit prompt.
Până la urmă spiritele s-au calmat, iar manifestaţia s-a încheiat fără alte incidente.
Pentru niciuna din cele două demonstraţii nu a existat autorizaţie de la Primăria Timişoara.
Zeci de timisoreni scandeaza Jos Basescu in Piata Victoriei
Protest la minus 3 grade in Piata Victoriei din Timisoara
Mitinguri pro si contra Basescu | VIDEO
Citiți principiile noastre de moderare aici!