Luni, 13 august, de la ora 19:00, are loc o nouă ediție Charity Quiz Night, la Vineri 15, pe malul Bega. Cei care doresc să participe și să fie generoși își înscriu echipa online (între 2-6 membri pe echipă) și la eveniment donează 20 lei de persoană către asociația Blythswood Banat. Pentru înscrieri, cei interesați sunt rugați să completeze formularul de aici.
Donația de 20 lei a unui participant este echivalentul a două mese calde pe zi pentru un beneficiar al serviciilor Blythswood Banat.
„Ce înseamnă să fii quizzer? Înseamnă să te înhami la un joc de întrebări din cultură generală în limba engleză, pe 8 runde a câte 10 întrebări fiecare. Dacă echipa ta răspunde corect la cele mai multe întrebări, câștigați un premiu de grup din partea sponsorilor Charity Quiz Night. Dacă nu reușiți să ajungi printre cele mai bune echipe, mai puteți câștiga premii individuale la tombolă”, transmit organizatorii.
Quiz-ul este organizat în 6 runde, a câte 8-10 întrebări fiecare. Subiectele variază de la geografie, cultură generală, actualități, filme și muzică, iar unele runde pot avea răspunsuri în ordine alfabetică sau tematice.
Blythswood Banat coordonează două centre de zi pentru copii de clasele I-VIII din familii în dificultate. Asociația își desfășoară activitatea în orașul Jimbolia, la 45 km de Timișoara, unde există o rată ridicată a abandonului școlar în rândul copiilor din familii cu venit redus. Serviciile oferite acoperă toate nevoile fizice, sociale, educaționale și psihologice ale fiecărui copil.
Toți banii strânși la eveniment sunt direcționați centrelor de zi Blythswood Banat pentru îngrijirea copiilor și prevenirea abandonului școlar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!