Polițiștii de la Rutieră au acționat timp de patru zile pe toate drumurile și în localitățile din Timiș. Au aplicat aproape 800 de amenzi, dintre care 305 pentru nerespectarea limitelor de viteză. Mai mult, oamenii legii au reținut și 96 de permise.
„Astfel, au fost aplicate 771 de sancţiuni contravenţionale, 305 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 68 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost sancţionaţi şi 76 de pietoni care nu au respectat prevederile legale. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 96 de permise de conducere. Au fost reţinute şi permisele şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor, nu au respectat regulile privind efectuarea manevrei de depăşire, limitele legale de viteză sau semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric. De asemenea, au fost retrase 26 certificate de înmatriculare”, transmit polițiștii timișeni. Acțiunile vor continua și în weekend când polițiștii îi vor viza pe șoferii care conduc băuți sau sub influența drogurilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!