Peste 200 de polițiști au fost în stradă marți pentru a participa la acțiunile de control premergătoare sărbătorilor pascale. Este vorba despre oameni ai legii de la Rutieră, Ordine Publică, Investigații Criminale sau Investigarea Fraudelor. Forțele de ordine au ieșit în stradă pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
„Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 41 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică și Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 204 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 82 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 70.000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
La controale au participat și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!