Polițiștii timișeni au acționat în perioada 5-8 noiembrie pe toate drumurile din județ dar și în localități. Au urmărit combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au aplicat peste 600 de amenzi șoferilor indisciplinați.
„Astfel, au fost întocmite 7 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 623 sancţiuni contravenţionale, 195 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 129 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost sancţionaţi şi 13 pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 34 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. De asemenea, au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Acțiunile de acest fel vor continua și în weekend, atunci când oamenii legii îi vor viza în principal pe șoferii care conduc băuți sau sub influența stupefiantelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!