Acțiunea s-a desfășurat în perioada 9-11 martie pe toate drumurile din județ dar și în localități. Oamenii legii i-au căutat pe șoferii care nu respectă legea și urcă băuți sau drogați la volan.
„Astfel, poliţiştii au constatat 8 infracțiuni și au aplicat 658 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute, în vederea suspendării, 35 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare. În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!