Oamenii legii susțin că efectuează în permanență verificări pentru a vedea dacă în Timișoara este respectată Legea 15/2016 privind modificarea și completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Totul, în urma sesizărilor venite de la oamenii care reclamă fumatul în locurile special amenajate pentru copii din parcuri, în stațiile STPT sau în spațiile închise din incinta piețelor agro-alimentare ori în scările de bloc.
„De la începutul acestui an au fost aplicate un număr de 418 sancțiuni pe această linie unor persoane surprinse fumând în locurile amenajate pentru copii din Parcul Ion Creangă, Parcul Clăbucet, în zona de flori din Piața 700, dar și în Piețele Doina și Iosefin, în stațiile mijloacelor de transport în comun sau în stațiile de taximetre printre care Aurelianus, Revoluției, C. Porumbescu, Gh. Lazăr, Mărăști sau Huniade, precum și în alte locuri prevăzute de lege. Au existat și situații în care unele persoane au fost surprinse fumând în localuri, fără acordul angajaților, cazuri în care s-au aplicat, de asemenea, sancțiuni, în special în zona Complexului Studențesc”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Potrivit legii, amenzile pentru fumat în spațiile închise sunt cuprinse între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000 și 10.000 de lei pentru cele juridice, cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!