Polițiștii de la Rutieră au acționat timp de patru zile pe toată raza județului pentru a-i depista pe cei care nu respectă legea la volan. „Astfel, poliţiştii au aplicat 614 sancţiuni contravenţionale, dintre care 235 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 88 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 49 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric şi limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Sute de amenzi pentru soferii indisciplinati, in numai patru zile, in Timis
Sute de amenzi pentru soferii indisciplinati, in numai patru zile, in Timis
Acțiune a polițiștilor de la Rutieră pe toate drumurile din județ, dar și în localități. Oamenii legii au aplicat sute de amenzi șoferilor indisciplinați, dintre care aproape jumătate celor care au circulat cu viteză prea mare. Mai mult, zeci de conducători auto au rămas pietoni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!