Oamenii legii au acționat în perioada 22-25 iulie pe toate drumurile din județ dar și în localități. Au urmărit prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au aplicat peste 400 de amenzi, dintre care aproape jumătate șoferilor care au circulat cu viteză prea mare.
“Astfel, au fost întocmite 13 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 480 de sancţiuni contravenţionale, 159 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 111 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 61 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare. În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!