Polițiștii de la Rutieră au acționat în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie pe toate drumurile din județ, dar și în localități. I-au vizat pe șoferii care au urcat la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, dar și pe cei care au circulat cu viteză peste limita legală.
„Astfel, poliţiştii au constatat 3 infracțiuni și au aplicat 408 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 27 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare”, transmit polițiștii timișeni.
Acțiunile de acest gen vor continua și în săptămâna ce tocmai a început.
Citiți principiile noastre de moderare aici!